Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul Boc a scos munca la negru din criză

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 21 septembrie 2009 · ·

Creşterea contribuţiilor sociale a determinat multe firme să-şi disponibilizeze, oficial, o parte din angajaţi, dar să continue colaborarea cu aceştia fără forme legale. Sursa: Reuters

Munca la negru s-a dublat pe fondul crizei, spun reprezentanţii asociaţiilor patronale. Asta pentru că multe firme au disponibilizat, oficial, zeci de angajaţi, dar au continuat să colaboreze cu o parte dintre aceştia. Societăţile au scăpat astfel de plata contribuţiilor sociale (CAS), care reprezintă, din luna februarie a acestui an, 41, 3% din fondul salarial, faţă de 38%, în 2008.

Majorarea acestei cote nu a adus mai mulţi bani la buget, ba dimpotrivă. O parte dintre cei care apar în statistici ca şomeri beneficiază de ajutor de la stat, dar activează în economia neagră, unde se aplică principiul „banii în mână”.

Lege incompletă şi rigidă

În statistici însă, numărul lucrătorilor la negru e nesemnificativ şi în scădere în ultimii ani. Din 2001 şi până în prezent, autorităţile statului au reuşit să descopere doar circa 133.000 de persoane care munceau fără a avea contract de muncă, potrivit datelor furnizate de Inspecţia Muncii.

La nivelul Uniunii Europene (UE), România stă destul de bine, potrivit celui mai recent studiu al Comisiei Europene (CE) din 2007, cu doar 4% din populaţie angrenată în astfel de activităţi ilegale, ceea ce ne plasează pe locul 9. Cifra scăzută, care i-a mirat pe europeni, poate fi explicată şi prin faptul că, spre deosebire de noi, statele UE consideră muncă la negru şi alte forme de evaziune fiscală, cum ar fi plata unei părţi din activitatea angajatului sau a orelor suplimentare „în plic”. Acestea sunt practici inexistente în legislaţia românească, pe baza căreia fac controale angajaţii de la Inspecţia Muncii.

În plus, nici controalele nu se pot desfăşura normal. În lipsa unui sp

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep a câștigat turneul de la Dubai, după o finală dramatică, decisă în trei seturi!

Ziua Constanta acum 22 minute
Simona Halep (2 WTA și principală favorită) și Elena Rybakina (Kazahstan, 19 WTA) s-au întâlnit astăzi în finala turneului de la Dubai. Victoria i-a revenit Simonei, dramatic, în trei seturi (după ce constănțeanca a fost condusă cu 1-0), cu tie-brea

Salvamontiştii au intervenit în cazul unei persoane căzută cu maşina într-o râpă pe Transfăgărăşan

HotNews acum o ora
Salvamontiştii de la Bâlea au intervenit, sâmbătă după-amiază, pentru salvarea unei persoane căzute cu maşina într-o râpă pe Transfăgărăşan, tronsonul dintre Cârţişoarea şi Bâlea Cascadă, transmite Agerpres. Potrivit unei informări a Salvamont Sibiu

Anunțul MAE privind românii din Italia: Nu sunt infectați cu noul coronavirus! Ce trebuie să știe când se întorc în țară

Cancan acum 36 minute
Raed Arafat anunțase că românii din Italia care vor să se întoarcă în țară nu trebuie să intre în panică! I-a atenționat însă că odată ajunși vor intra automat în carantină timp de 14 zile. În Italia sunt mai multe cazuri de coronavirus. „Ceea ce es

Gheorghe Falcă a rămas fără „telecomandă” în PSD Arad: Mihai Fifor este noul președinte al social-democraților arădeni

Arad24.net acum 4 ore
Conferința județeană extraordinară a PSD Arad, care are loc astăzi, a adus schimbarea așteptată de toți cei care de mulți ani erau nemulțumiți de conul de umbră în care a fost ținută în ultimii ani organizația. Votul pentru funcția de președinte a f

Roman stabilit in Italia, despre situația provocata de coronavirus: „Școlile sunt inchise; Autoritațile se implica, au informat populația”

Ziua News acum 21 minute
Dragoș Mihai, român stabilit în Italia, în regiunea Veneto, în care sunt înregistrate cele mai multe cazuri de coronavirus, a făcut dezvăluiri despre situația dificilă întâmpinată de comunitatea de români din țară. „Observ o implicare […] Articolul

Amenințarea cu BOMBA, la Primaria Sectorului 2, FALSA

Ziua News acum 3 ore
Ameninţarea cu bombă care a fost anunțată, sâmbătă, la Primăria Sectorului 2 s-a dovedit falsă, a anunţat SRI, după ce s-a încheiat controlul pirotehnic.

ANM a emis cod galben și portocaliu de viscol și vijelii! Pe ce zone va pune stăpânire iarna

Cancan acum 5 ore
După câteva zile splendide în aproape toată România, se pare că iarna revine și pune stăpânire pe unele dintre zonele țării! Specialiștii Administraței Naţionale de Meteorologie (ANM) au emis astăzi un cod galben și altul portocaliu de viscol și vij

PSD: PNL au dus economia în şanţ. Acum fug de guvernare şi încearcă să pasese vina

Adevarul acum 2 ore
PSD a transmis, sâmbătă, că liberalii au declanşat în mod premeditat criza politică, iar acum fug de guvernare şi încearcă să paseze vina.

Un fan Rangers i-a reprosat lui Ianis Hagi ca a stricat filmarea sotiei sale cu copilul lor

Ziua News acum o ora
Un fan Rangers i-a reproşat lui Ianis Hagi că a stricat filmarea soţiei sale cu copilul lor, după ce bărbatul a început să ţipe când jucătorul român a marcat. El a marcat două goluri în partida dintre Rangers şi Braga din Liga Campionilor. Partida R

Avion întors din drum: Un Boeing 737-300 de pe ruta Bucureşti-Cluj a revenit pe Otopeni la puţin timp după decolare

Mediafax acum 36 minute
Aeronava ar trebui să decoleze din nou în scurt timp. Zborul Tarom RO647 Bucureşti - Cluj Napoca operat cu Boeing 737-300 (YR-BGE) a revenit pe Aeroportul "Henri Coandă" la puţin timp după decolare. Cauzele revenirii ar fi generate de un senzor defe

Vremea

București
acum

sâm.

6°/7°
dum.

4°/11°
lun.

7°/14°
mar.

4°/12°
Iasi
acum

sâm.

2°/2°
dum.

1°/10°
lun.

2°/9°
mar.

0°/12°
Constanta
acum

sâm.

1°/1°
dum.

1°/12°
lun.

5°/12°
mar.

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/3°
dum.

1°/8°
lun.

1°/7°
mar.

-0°/8°
Timisoara
acum

sâm.

4°/5°
dum.

3°/11°
lun.

5°/11°
mar.

4°/13°

Editoriale