Într-un sat din judeţul Sibiu, 7 micuţi a căror mamă a murit în primăvara acestui an trăiesc din banii câştigaţi de fratele cel mare, de 16 ani, şi din ajutorul unor oameni cu suflet.

Într-un colţ de colină, în curtea unei case mici, un câine şi o mână de copii frumoşi aleargă sub soarele timid de septembrie. La câţiva paşi de casa cocoţată pe deal e cimitirul, în care un mormânt săpat de câteva luni, pe care mânuţele mici au sădit panseluţe, va aminti întotdeauna că odată, într-o altă viaţă, o mamă îşi strângea pruncii în braţe şi zâmbea. Dincolo de curtea mică a casei fără porţi, în două încăperi mici, împreună cât o cameră mai răsărită de bloc, începe povestea.

”Tati, tati, mami trebuie să vină acasă”, spune fetiţa cu ochi de castană coaptă şi tati, înăbuşindu-şi o lacrimă, răspunde încet ”Vine, vine”. ”Tati, tati, nu mai vine mami”. ”Vine, vine”. ”Tati, mami a murit”. Iar cuvintele se opresc odată cu timpul, într-o noapte de aprilie, în care soţia lui Nicuşor Florea, om simplu cu o curte plină cu 7 copii, a încercat să-şi provoace un avort, însărcinată fiind cu cel de-al optulea copil. Oameni simpli, fără carte, fără să aibă habar. ”Nişte nenorociţi” ar arunca unii, peste umăr, fără să ştie cum e să creşti 7 suflete, fără să aibă habar cât de frumos ştie Mădălina, 7 ani şi o poveste, să te strângă în braţe.

Soţia lui Nicuşor a făcut septicemie şi a murit la spital. Nici bani s-o îngroape n-au avut, muncea doar el, la o fermă din sat. A luat bani împrumut să cumpere locul de veci, l-au ajutat oameni cu suflet. A doua zi după ce au îngropat-o, părintele din sat i-a botezat toţi copiii.

Ana, mama din clasa a II-a

Într-un aprilie târziu, în casa mică, netencuită, cu ciment pe jos, s-au trezit doar Nicuşor şi minunile lui de copii, opt suflete şi un singur scaun. Aşa ca tatăl a trebuit să renunţe la