Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANALIZĂ: Obama a reuşit să păstreze puterea, dar nu şi să schimbe Washingtonul

Publicat in Mediafax, vineri 18 ianuarie 2013 ·

Primul preşedinte de culoare al Statelor Unite, Barack Obama, care îşi începe duminică cel de-al doilea mandat, încearcă de patru ani să îşi pună amprenta asupra ţării, dar promisiunea sa de a schimba tonul şi modul de a funcţiona al Washingtonului a rămas neîndeplinită.

Descris ca fiind cerebral, fără aplecare spre mondenităţi sau fraze memorabile, celui de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite nu îi place să piardă şi funcţionează cel mai bine atunci când este sub presiune, aşa cum a demonstrat campania electorală din toamna lui 2012.

La Convenţia democrată de la Boston, în 2004, care îl învesteşte pe John Kerry să lupte împotriva lui George W. Bush, îşi face cu adevărat apariţia pe scena naţională americană Barack Hussein Obama, fiul unui kenyan şi al unei americance, apărând o abordare consensuală a politicii, care seduce.

Obama, născut în august 1961 în Hawaii şi care şi-a petrecut o parte din copilărie în Indonezia, reprezintă la această dată, de şapte ani, sudul dezmoştenit de la Chicago în Senatul statului Illinois (nord). La începutul anului 2005, el accede în Senatul de la Washington, iar graţie charismei şi elocvenţei de care dă dovadă devine favoritul mass-media.

Patru ani mai târziu, după o ascensiune meteorică în cursul căreia o înfrânge pe Hillary Clinton în alegerile primare democrate pentru ca apoi să triumfe în faţa veteranului republican John McCain în alegerile prezidenţiale, el devine succesorul lui Bush şi se instalează, la vârsta de 47 de ani, la Casa Albă.

Statele Unite au ales "speranţa în locul fricii", a afirmat Obama după ce a depus jurământul la 20 ianuarie 2009.

Dar exerciţiul puterii este adesea frustrant pentru acest avocat şi profesor de drept constituţional care a studiat la Harvard, mai ales după ce republicanii au obţinut majoritatea în Camera Reprezentanţilor, la sfârşitul lui 2010, şi înc

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 37 minute
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum o ora
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 3 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°