Vremea urâtă şi ploiasă care ne-a speriat în zilele precedente dispare şi lasă loc unei toamne călduroase şi însorite. Meteorologii ne anunţă că în următoarele zile vor avea parte de temperaturi şi de 20 de grade.
Pe parcursul zilei de marţi va fi timp frumos, după ce se risipeşte ceaţa dimineţii, prezentă local în regiunile extracarpatice, iar pe alocuri şi în centrul ţării, ceaţă posibil asociată trecător cu burniţă. Dar la amiază soarele predomină, vântul mai alert în Banat continuă să aducă aer cald dinspre sud, iar maximele zilei pornesc de la aproximativ 13 grade pe litoral şi ating 22 în regiunile vestice.
În Bucureşti ziua de marţi începe cu puţină ceaţă, dar se risipeşte destul de repede şi peste zi soarele străluceşte nestingherit pe cer, aşa că la amiază mercurul din termometre urcă spre 18 grade, iar vântul adie plăcut.
Citeşte şi PROGNOZA METEO pe două săptămâni
Miercuri, norii îşi fac apariţia prin vestul şi sud-vestul ţării, unde local plouă slab, în timp ce în est şi sud-est ceaţa este din nou de interes pentru câteva ore matinale, posibil asociată izolat cu burniţă. Vântul doar pe crestele montane dă semne de agitaţie, în rest rămâne liniştit, iar la amiază temperatura aerului are valori de 13 grade în Oltenia acoperită de nori şi 19 grade în nord-vestul mai însorit.
În Capitală, miercuri în zori este ceaţă, apoi soare, apoi tot mai mulţi nori, astfel că la amiază vor fi 16....17 grade, iar seara şi noaptea apar condiţii ca, trecător, să cadă câţiva stropi de ploaie.
Joi putem vorbi despre temperaturi numai bune pentru data din calendar în mare parte din ţară, deci vreme normală termic, cu valori de la 14 grade în nordul Moldovei până la 22 de grade în sudul Munteniei. Dar ziua nu va fi însorită: în nord şi centru sunt înnorări şi plouă local, iar în rest cerul se limpezeşte treptat de norii