N-avem rabdare. N-avem timp. Nici noroc. Nici bani. Dupa privatizare, s-ar putea sa n-avem nici tara. N-avem multe. N-avem conducatori si nici politicieni, de asta n-avem.
Sau avem, daca vreti sa numiti asa pe insii care, in drumul lor de la realitate catre viitoarele carti de istorie, uita ca eroii consacrati ai neamului asta n-au alergat intre doi de NU in aceeasi zi. Fostele glorii politice n-au vazut in Romania o madam Popescu, care negociaza dur la piata pretul a doua kile de cartofi, si nici o Luminita trecuta prin valurile vietii (ca sa zicem asa) care inainteaza spre capatul tunelului, cu varice la picioare si rasuflind din greu de la mahorca fumata cu kilogramul.
Actualele glorii traiesc in alte sfere. Intr-o alta Romanie, in care nu se plateste intretinerea, nici telefonul, o Romanie cu patru-cinci camere confort sporit si baia de faianta, o tara paralela, in care salariul creste prompt - odata cu dolarul si cu numarul de kilometri vinturati pe alte meleaguri. O Romanie egal departata de realitate si de bunul simt. O Romanie populata de cele citeva sute-mii de indivizi ajunsi sus, cu o anatomie suspect de umana, dar deformata de vicisitudinile vietii pline de suspansul deciziilor parlamentare, guvernametale sau de orice fel.
Aceasta a doua Romanie, insinuata in bugetele tarii odata cu fiecare legislatura, exista - datorita noua. Este reala. Este chiar ireal de reala; bogata, cruda, blinda cu populatia ei - pe care o protejeaza, prin aparate de aer conditionat, sau prin legi, de frigul frigiderelor goale.
Prin urmare avem doua Romanii. Ba cred ca avem chiar trei Romanii, fiecare dintre noi: una afara - care functioneaza ca naiba; o alta sus, sus de tot - unde ajung cei mari, puternici si bogati; si una acasa la fiecare din noi.
Aceasta din urma - sufragerie, bucatarie, hol si baie, eventual confort I, eventual cu balcon, e
