Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obiceiurile îşi lasă amprenta în creier. De ce este atât de greu să scapi de ele

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 2 iunie 2017 ·

Ce obiceiuri aveţi? Există cei care ies din casă mereu cu acelaşi picior (să le meargă bine, zice-se); alţii care nu pot să adoarmă până când nu citesc câteva pagini dintr-o carte. Mai sunt unii care nu-şi găsesc liniştea până când nu controlează de câteva ori dacă au închis apă, uşa, sau lumina. Nu-i aşa? Fiecare dintre noi avem o lista de obiceiuri, de care suntem mai mult sau mai puţin conştienţi. Poate cei care ne cunosc bine sunt mai capabili să facă lista obişnuinţelor noastre c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PRIMUL deces de la Botoșani din cauza COVID-19

Botosaneanul acum 39 minute
Tânăra de 27 ani cu domiciliul în județul Botoșani confirmată cu coronavirus s-a stins din viață.

Asistente din Spitalul Judeațean Suceava, reclamate că sustrag dezinfectanţi şi materiale de protecţie / Prefectul a sesizat Poliţia

HotNews acum 15 minute
Prefectul judeţului Suceava, Alexandru Moldovan, a solicitat Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) să verifice o sesizare conform căreia cadre medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) fură materiale dezinfectante şi de protecţie din unita

Protest la Ambulanţa Mehedinţi: Angajații cer testare după ce un pacient a ieșit pozitiv la COVID-19

HotNews acum 12 ore
Mai mulţi angajaţi ai Ambulanţei Mehedinţi protestează, sâmbătă noaptea, în faţa instituţiei şi au cer să fie testaţi pentru coronavirus, oamenii fiind speriaţi după ce au aflat că un pacient care a intrat în contact cu şase colegi a fost diagnostic

COVID-19: Situația la nivelul României astăzi, 29/03/2020

Ziar Harghita acum o ora
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 803 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 27 persoane aflate în carantină au părăsit locația î

Fostul ministru francez Patrick Devedjian a murit după ce a fost infectat cu noul coronavirus

Jurnalul acum 3 ore
Fostul ministru Patrick Devedjian, președinte al Consiliului Departamental Hauts-de-Seine, a murit după ce a fost infectat cu noul coronavirus, anunță AFP. Fostul ministru Patrick Devedjian a murit în urma infecției cu noul Covid-19. Patrick Devedji

MApN anunţă creşterea capacităţii de testare moleculară pentru SARS CoV-2 la Institutul „Cantacuzino”

Adevarul acum 6 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) anunţă, duminică, creşterea capacităţii de testare moleculară pentru SARS CoV-2 la Institutul „Cantacuzino”. Unitatea poate prelucra până la 400 de teste în 24 de ore, prin reorganizarea fluxului activităţilor.

Ministrul Sănătății. dr. Nelu Tătaru: „Ne așteptăm la încă 200.000 de conaționali până în Sărbătorile Pascale”

Vremea Noua acum 2 ore
Autoritățile sunt în alertă și spun că vârful pandemiei de coronavirus ar putea fi în a doua parte a lunii aprilie, cu un număr mediu de cazuri de 10.000, fiind de așteptat ca sute de mii de români, din țări ca Italia, Franța sau Spania să se întoar

Monica Anisie: În scurt timp, MEC va transmite ceea ce se va întâmpla cu examenele naționale

HotNews acum 6 ore
M​inistrul Educației, Monica Anisie, le spune elevilor că în scurt timp va anunța ce se va întâmpla cu examenele naționale și când se vor putea relua cursurile. „Toate acestea depind de evoluția pandemiei cu COVID-19”, scrie Monica Anisie într-un me

Nelu Tătaru: Testarea pentru coronavirus în Bucureşti, în măsura în care şi-o asumă Primăria Capitalei / Testare în masă, fără noimă

HotNews acum 5 ore
Proiectul care presupune testarea unui eșantion al populației Bucureștiului nu este asumat de Ministerul Sănătății, ci de Primăria Capitalei și de Institutul Matei Balș și nu are deocamdată avizul ministerului, a declarat pentru Digi 24ministrul Săn

Zeci de mii de români nu au respectat restricțiile de circulație. Amenzi de peste 31 de milioane de lei

HotNews acum 12 ore
Peste douăzeci de mii de români nu au respectat măsura de restricționare a circulației de la intrarea în vigoare a ordonanței militare nr.3, iar peste patru mii nu au ținut cont de regulile de izolare și carantină. „Poliția și Jandarmeria au aplica

Vremea

București
acum

19°
dum.

13°/20°
lun.

9°/18°
mar.

3°/5°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/19°
lun.

5°/13°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/19°
lun.

9°/16°
mar.

5°/7°
mie.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

3°/9°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/4°
Timisoara
acum

16°
dum.

10°/18°
lun.

4°/11°
mar.

2°/7°
mie.

1°/7°

Editoriale