Instituţia Resurse umane s-a îmbogăţit de la o vreme cu un multifuncţional Nomenclator cuprinzând ceea ce îndeobşte numim asistente, asistenţi, consilieri şi consiliere, la capitolul asistente şi consiliere, cum aflu şi eu ca şi dumneavoastră din media, că specialitatea, ca să zic-aşa, ar fi… pardon, şpagatul.
Aproape că nu mai miră pe nimeni numărul mare de asistenţi, asistente, consilieri şi consiliere pe lângă scaunul câte unui parlamentar, cu alte cuvinte ales, sau numit, oricât de mic şefuleţ, în administraţia de stat, până la comună. Mai zilele trecute, o informaţie ne spunea că un deputat, dacă nu mă înşel, de Dâmboviţa, sau poate mă înşel şi este din alt judeţ, ar avea la Parlament 13, 14, 15, dacă nu 16 consilieri şi bietul de el nu a apucat să-şi afirme personalitatea în celebra aulă, decât prin cartela cu care îşi înscrie prezenţa diurnă. Interesantă este predispoziţia unor aleşi sau numiţi pentru asistente sau consiliere. O consilieră, mi se pare, la un institut de cercetări istorice, avea drept specialitate organizarea de baluri ale bobocilor la licee, întâlniri la discoteci şi, din câte am văzut la o televiziune sau la mai multe televiziuni, eleganţa unor şpagat-uri de toată frumuseţea!
Gata, gata să rămână la Viena, o reprezentantă a unui institut de propagarea culturii române în străinătate avea, se pare, toate calităţile, afară de ştiinţa limbii germane care, din nefericire pentru dânsa, se vorbeşte la Viena.
Un vicepreşedinte la un institut de acelaşi tip, dacă nu chiar acelaşi, se revendica în CV de la tot felul de expediente culturale pe la teatre, teatruleţe, case de cultură şi alte asemenea.
A sărăcit rău ţara în aceste zile din urmă dacă profesionişti ai scrisului cu literă mare în mijlocul cuvântului, ajung să-i consilieze pe cei care, dacă ne-am lua după câte cărţi au citit, şi lectura unei cărţi s
