Important, din punct de vedere practic, este faptul ca planul presedintelui Bush porneste de la o asumare implicita a erorilor comise pina acum in procesul de pacificare a Irakului. Euro-grimase. De astfel de reactii a avut parte, in marile capitale europene, noul plan al presedintelui Bush pentru Irak. La Moscova s-a apreciat, nu fara o vizibila satisfactie ascunsa sub masca ingrijorarii, ca nu exista perspective incurajatoare. Ministrul de externe britanic, Margaret Beckett, a parut mai preocupata sa reafirme optiunea guvernului sau de a nu trimite trupe suplimentare (si de a respecta planul retragerii celor existente), decit de a sustine pozitia americana. De la Paris s-a vazut scindarea clasei politice franceze intre perceptia ca impotmolirea lui Bush in nisipurile irakiene ar fi un esec al intregului Occident si bucuria de a constata ca interventia a fost o greseala. Mai incurajatoare au fost reactiile venite din partea Australiei si a citorva aliati asiatici, precum si cea venita de la Tokyo, potrivit careia guvernul japonez isi va intensifica asistenta financiara si umanitara pentru Irak.
Daca a fost sau nu o greseala interventia din 2003, ramine de discutat, dupa cum tot neclar este daca nu cumva marea eroare a fost comisa in 1991, cind Saddam a fost lasat, din motive de echilibru regional, in fruntea Irakului. Important, din punct de vedere practic, este faptul ca planul presedintelui Bush porneste de la o asumare implicita a erorilor comise pina acum in procesul de pacificare a tarii.
O prima eroare a constituit-o incercarea de a cistiga lupta in fata camerelor de luat vederi. O insurgenta se combate, o spun cu regret unii specialisti in domeniu, facind multe lucruri pe care n-ai vrea ca parintii soldatilor tai sa le vada la televizor seara, la jurnalul de stiri. Cea de-a doua, si probabil cea mai importanta, a fost ambitia de a cistiga partida
