La noi sunt prizate, precum liniile de cocaină în WC-urile cluburilor de fiţe, scandalul şi zoaiele. Efectele sunt garantate: euforie, tradusă în rating, şi dezastru, tradus în cum arată România - ţara în care domnii şi doamnele se recunosc după organele sexuale, nu după figură.
Maurice Bowra a fost un mare critic literar englez, preşedinte al Academiei Britanice la sfârşitul anilor ’50 şi o figură extrem de influentă la Oxford în epoca postbelică. Despre el circulă următoarea legendă. Într-o zi, a mers împreună cu nişte colegi să facă baie în râul Cherwell. Departe de ochii curioşilor, bărbaţii au ales să înoate goi. La un moment dat însă, un grup de doamne şi-a făcut apariţia. Ruşinaţi, bărbaţii şi-au acoperit cu mâinile părţile intime. Mai puţin Bowra, care a preferat să-şi ascundă faţa între palme. "Domnilor, nu ştiu despre dumneavoastră, dar eu sunt cunoscut în Oxford după figură", le-ar fi spus criticul partenerilor de înot.
Mi-am amintit scena aceasta, cu definiţiile ei perfecte despre ipocrizie, candoare şi ironie, privind şuvoiului de obscenitate revărsat pe micile ecrane româneşti de dramoletele cuplurilor Moni-Iri şi Oana-Pepe. "Îi văd pe concetăţenii mei care urmăresc cu nesaţ aceste «ştiri» ca pe nişte peşti mici ai adâncului orb, înotând cu gura căscată după căcatul de balenă venit de sus, din care să se împărtăşească cu toţii", scria luni, în "Gândul", Cristian Tudor Popescu. Cu totul ironic, "Gândul" e un ziar care-şi trăieşte ultimele zile ale existenţei "pe hârtie". Asta nu e însă o ştire importantă decât pentru peşti mijlocii înotând în ecosisteme cu minimă vizibilitate. Adică, pe scara evoluţiei, un pic mai aproape de normalitatea inteligentă de pe Terra.
Inteligenţa, în cazul de faţă, ar presupune un minim interes investit în evenimentele care au potenţialul de a schimba, într-un fel sau altul, viaţa comunităţii ş
