Un personaj grotesc si sangeros totodata, emblematic pentru un regim (sper), apus o data pentru totdeauna, afirma ca atunci cand aude rostindu-se cuvantul "cultura", are tendinta de a scoate revolverul din toc. Apologia unui anume tip de personalitate, aflata dincolo de bine si de rau, amorala si cinica, explica o astfel de atitudine.
Prin contrast, o credinta: singura arma care se dovedeste imbatabila in timp este arma spiritului. Ochii luminati de traiectul literelor adapostite intre copertile cartii nu pot fi decat ochii omenesti. Si cu toate acestea, ce putem spune despre ochii altor fiinte umane care sclipeau animati de o perversa placere in fata rugurilor pilpainde, ruguri in care, aceiasi oameni aruncau maldare de carti?
Nu sunt clisee toate acestea, ci istorie. O istorie pe care, daca nu o intelegem, sau nu vrem a o intelege, riscam s-o repatimim. "Cine uita, nu merita" afirma marele istoric roman Nicolae Iorga. Extremismele, indiferent de coloratura, detesta cultura autentica si pe cei care-o oficiaza, intrucat nu pot accepta luciditatea, echilibrul si intelegerea semenilor. Ele ar dori un surogat, o ancila care sa se constituie, in fapt, intr-o caricatura dezgustatoare a Cantarii Cantarilor. Parafrazand o expresie biblica ce afirma - "cand vom vedea uraciunea pustiirii stand la locul cel de cinste, atunci vom sti sigur ca pieirea ne e aproape".
Social-democratia moderna, bunaoara, vede in cultura perena principalul argument al individului in confruntarea sa aproape inevitabila cu provocarile politicului, ale istoriei in general. in aparenta fragil, omul de cultura are de partea sa avantajul extraordinar al luciditatii si credintei in Binele Comun. Dramaturgul si omul politic Vaclav Havel a definit in chip magistral acest fenomen: "Puterea celor fara de putere". Cultura inseamna, mai presus de toate, educatie in spiritul moralitatii.
