Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Cum ajut economia

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 noiembrie 2008 ·

Horia Ghibuţiu: "În măsura în care se mai poate vorbi pe un ton neserios despre chestiuni serioase, cum e îndemnul preşedintelui Băsescu de a cumpăra produse româneşti, îngăduiţi-mi să o fac."

Nicuţă Tănase, un umorist uitat astăzi - dacă nu cumva chiar literatura română a uitat să mai producă umorişti -, relatează următorul dialog, într-una dintre cărţile sale: „Ieşiţi de la film?“. „Da.“ „Cum e?“ „Românesc.“ E doar un exemplu menit să sublinieze că asocierea calităţii de produsele româneşti nu e, obligatoriu, una fericită. Să luăm, bunăoară, filmele româneşti, că tot s-a făcut recent o ierarhie a celor mai valoroase producţii autohtone din toate timpurile. Fără a discuta calitatea lor, ar fi de remarcat în acest cadru al discuţiei doar că, de la cele mai vechi pelicule până la cele din epoca DVD-ului, majoritatea suferă de un beteşug aparent incurabil: sonorul e prost, iar ca să înţelegi dialogurile ai nevoie de subtitrare.

Pentru a ajuta economia, cu mult înainte de a mirosi recesiunea sau de a fi îndrumat de preşedinte, mi-am luat un DVD player românesc. Avantajul faţă de produsele similare de import mi-a fost prezentat cu un clipit şmecheresc: „citeşte tot, chiar şi de pe DVD-urile copiate“. Practic, aparatul te îmbie la furtişaguri, câtă vreme poţi să derulezi produse piratate, eventual, filmate în sala de cinema, acolo unde suntem somaţi să îl turnăm pe cel care are o asemenea iniţiativă! Nu cumva e o treabă românească - nicidecum una „nemţească, de dinainte de război“, ceea ce însemna odinioară o ştampilă a calităţii, a lucrului bine făcut?

Şi în trecut am ajutat economia naţională, chiar şi când aveam performanţe economice doar la televizor, timp de două ore, pentru că atât dura programul. În cazul radiocasetofonului „Tehnoton“, produs la Iaşi, am avut numai motive de regrete, care au sporit considerabil când timidele te

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Timisoara si comunele periurbane intra in carantina. Rata de infectare cu COVID-19 se apropie de 8 la mie. Decizia Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta Timis

Opinia Timisoarei acum 8 ore
TIMISOARA. Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta s-a intrunit pentru a decide daca se impune sau nu carantinarea Timisoarei si a comunelor periurbane, avand in vedere ca rata de infectare cu COVID-19 se apropie de 8 cazuri la o mie de locuit

Câți ani are cel mai tânăr român care a fost imunizat împotriva Covid-19. S-a vaccinat în această seară

Ziua Constanta acum 4 ore
Tânărul are 16 ani și a fost imunizat cu vaccinul de la Pfizer. Cel mai tânăr român care s-a vaccinat împotriva noului coronavirus este un adolescent de 16 ani care locuiește în Bucureşti. Acesta a primit vaccinul, sâmbătă seară, la un centru din ju

OMS: pandemia a provocat mai multe „traume în masă” decât al doilea război mondial: ”Când există traume în masă, acestea afectează comunităţile pentru mulţi ani de acum înainte”

Mediafax acum 5 ore
Directorul general al OMS a declarat că pandemia Covid-19 a provocat mai multe „traume de masă” decât al doilea război mondial. El a adăugat că efectul pandemiei asupra sănătăţii mintale va dura „mulţi ani de acum încolo”. Unul dintre adjuncţii săi,

CFR Cluj a învins UTA Arad, scor 1-0, în Liga I

Adevarul acum 2 ore
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa UTA Arad, într-un meci din etapa a XXVI-a a Ligii I.

Șeful de cabinet al lui Viktor Orban: Ieşirea Fidesz din PPE este doar o chestiune tehnică

HotNews acum 7 ore
Retragerea Fidesz, partidul naţionalist aflat la guvernare în Ungaria, din cel mai mare grup politic din Parlamentul European, Partidul Popular European (PPE), este "doar o chestiune tehnică" pentru Ungaria, a spus şeful de cabinet al premierului Vi

Sorin Cîmpeanu: „Aş vrea să sperăm cu toţii că examenele naţionale ne vor prinde într-o perioadă când nu vor fi localităţi în carantină”

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat, sâmbătă seară, că speră ca în vară, când vor avea loc examenele naţionale, să nu fie localităţi în carantină, dar a precizat că, dacă acest lucru se va întâmpla, se vor găsi soluţii ”în interesul elevi

Ministrul Muncii, despre vârsta de pensionare: Salariaţii din România vor putea lucra până la 70 de ani

Gandul acum 3 ore
Ministrul Muncii a declarat că orice angajat din România va putea să lucreze, fie în sistemul privat sau în sistemul public, până la vârsta de 70 de ani dacă doreşte. Ministrul Muncii spune că vârsta de pensionare nu va fi modificată, dar, în baza u

Raed Arafat avertizează: Noua tulpină de coronavirus devine din ce în ce predominantă peste tot

Gandul acum 3 ore
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, că „ne confruntăm cu riscul răspândirii mai rapide din cauza noii tulpini care devine din ce în ce mai predominantă peste tot şi un sistem sanitar care oricum este a

Şcoală în scenariul roşu: cine merge fizic la cursuri şi cum vor fi organizate examenele pentru anii terminali

Adevarul acum 4 ore
Preşcolarii şi elevii din învăţământul primar, precum şi până la jumătate din elevii din clasele terminale vor putea participa fizic la ore deoarece rata de infectare cu noul coronavirus este sub 6 la mia de locuitori, potrivit unui ordin comun al m

​​VIDEO Venezuela: Preşedintele Nicolas Maduro, vaccinat cu Sputnik V

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a primit sâmbătă prima doză de vaccin rusesc Sputnik V, la fel ca şi soţia sa, Cilia Flores, a anunţat televiziunea de stat, preluată de AFP şi EFE, citează Agerpres. „M-am vaccinat - nu am febră”, a glumit p

Vremea

București
acum

dum.

-0°/7°
lun.

1°/10°
mar.

1°/8°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

-3°
dum.

-3°/8°
lun.

0°/8°
mar.

-0°/4°
mie.

-1°/3°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

2°/9°
mar.

3°/6°
mie.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/4°
mie.

-2°/4°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/7°
lun.

0°/10°
mar.

1°/8°
mie.

-0°/7°

Editoriale