În „Ultimele iubiri“ (Polirom), Virgil Duda nu se dezminte şi nu oferă cititorului altceva decât acesta, avizat, aşteaptă de la romancier.

Surprizele dezagreabile sunt excluse. Nu însă şi cele plăcute: fiindcă, ştiind în linii mari despre ce va fi vorba (o poveste de dragoste, pigmentată de scene fierbinţi şi întreţesută cu o problematică a complicaţiilor adaptării), vom gusta, fără îndoială, noile istorii relaţionale desenate şi adâncite de prozator.

Protagonistul se află între două lumi: una a prezentului fierbinte israelian, trăit accelerat, sincopat şi nevrotic; şi alta a trecutului românesc, nu mai puţin palpitant, în datele iniţiale, dar topit acum într-o nostalgică rememorare. Fără a avea o poziţie socială înaltă în lumea de adopţie, Radu Glasberg e totuşi mai mult decât un simplu, necăjit emigrant. La editura la care lucrează, suportând ca toţi ceilalţi tirania unei patroane bulgăroaice, este singurul care are curajul de a o înfrunta pe şefă. Mai târziu, se va apropia de frumoasa Alis, cea isterică şi zgârcită. Dar nu cu sentimentele ei! Căci eroul nostru e mai degrabă favoritul lor, al femeilor care îi dau târcoale ca unui latin lover dotat cu sensibilitate.

Casanova nu are mai mult de cincizeci de ani, dar se simte îmbătrânit, fragilizat, uzat. În principiu disponibil erotic, personajul central se vede, treptat, confiscat de Eta: o „bombă sexuală“, cum o simte el, sau „o babă lubrică şi lascivă“, cum o califică rivalele nu prea binevoitoare. Aceste din urmă etichete trebuie privite cu circumspecţie şi îndepărtate de pe fizicul exploziv al Etei. Când vine şi revine momentul prezentării pretinsei „bunicuţ e“, protagonistul se înflăcărează naratologic şi se lansează în descripţii amănunţite. Erotica este, de altfel, specialitatea scriitorului.

Pentru protagonist, pare totuşi mai uşor să administreze un bloc i