Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii bucureşteni, la pas după infractori

Publicat in Adevarul, joi 30 decembrie 2010 ·

Agenţii de la mai multe secţii de Poliţie din Capitală au primit ordin la începutul acestei luni să folosească mai puţin maşinile din dotare pentru patrulare. Astfel, dacă înainte pe parcursul unei ture de opt ore, un poliţist folosea autoturismul peste 75% din program, acum el îl poate utliza aproximativ 25%-30%, conform unor surse din cadrul Poliţiei.

„Şi înainte erau patrule pedestre, dar acum chiar şi cei care patrulează în autoturisme, trebuie să le lase în anumite puncte strategic alese de pe zona sa şi să meargă pe jos pe o rază de aproximativ un kilometru în jurul maşinii“, a declarat un agent din sectorul 1 pentru „Adevărul de Seară“, care doresşte să rămână anonim. El a adăugat că această decizie nu este una favorabilă, în special că în lunile viitoare se anunţă temperaturi scăzute. „Uniformele nu sunt atât de călduroase şi cei care merg pe jos se mai ascund prin scări, mai ales când sunt temperaturi foarte joase“, a subliniat el.

Şefii de la Capitală spun că au destulă benzină

Poliţiştii spun că şefii de secţie au luat aceste măsuri pentru a face economie. Reprezentanţii Poliţiei Capitalei şi şefii sindicatului poliţiştilor Pro Lex susţin însă că instituţia nu duce lipsă de combustibil. „Carburantul repartizat Poliţiei Capitalei şi implicit unităţilor subordonate la sfârşitul anului curent este suficient pentru îndeplinirea misiunilor operative“, au răspuns reprezentanţii poliţiei într-un comunicat emis către redacţia noastră, fără a specifica, însă, care este cantitatea de carburant repartizată în această lună.

În privinţa creşterii patrulelor pedestre în detrimental celor auto, ei spun că aceste decizii nu se iau la nivel central, şefii de secţii fiind cei care hotărăsc cum îşi impart agenţii. „Raportul dintre patrulele pedestre şi patrulele auto este aproximativ acelaşi de la începutul anului, jumătate din efective fiind aloca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Supărat că nu a fost ales vicepreședinte al partidului, liberalul Alin Tișe cântă prohodul PNL: „Cooperativa trădătorilor a pus mâna pe partid”

Adevarul acum 52 minute
Tișe a pierdut sâmbătă, la Congresul PNL, una dintre cele patru funcții de prim-vicepreședinte, deși era văzut favorit.

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 52 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 2 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva Statelor Unite

News.ro acum 52 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produse

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 3 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 2 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°