Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Super Bingo Metropolis, amendat cu 200.000 de lei

Publicat in Adevarul, marți 16 februarie 2010 ·

Comisarii ITM Cluj au descoperit că vânzătorii de bilete pentru jocul de noroc lucrau „la negru”. Inspectoratul Teritorial de Muncă o da o amendă-record: două sute de mii de lei, pentru două societăţi care au angajat 251 de persoane fără carte de muncă, pentru a vinde bilete la celebrul joc difuzat de Antena 1.

Jumătate sunt angajaţi la firma Phoenix Games, iar ceilalţi la Metropolis Grup, ambele din Bistriţa şi cu aceiaşi asociaţi, a anunţat directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj, Emilian Roşca. „Am organizat un control, în perioada septembrie 2009 - februarie 2010, iar rezultatul a condus la concluzia că cele două societăţi comerciale nu au încheiat contracte individuale de muncă angajaţilor, care vând bilete de loterie la punctele de lucru din stradă sau din zonele comerciale anterior începerii activităţii”, a precizat acesta, adăugând că s-au aplicat două amenzi maxime, a câte o sută de mii de lei, celor două societăţi implicate în proiectul Super Bingo Metropolis.

În cazul primei firme, care pe raza judeţului Cluj are 124 de vânzători, amenda a fost aplicată deoarece nu a încheiat contracte de muncă personalului. Cea de-a doua companie, care are 127 de volanţi, a încheiat cu actualii vânzători de tichete convenţii civile de prestări servicii, în loc să încheie contracte individuale de muncă, însă o asemenea convenţie nu poate fi încheiată cu o persoană fizică neautorizată, a explicat Roşca.

„Aceste activităţi de natură comercială, de promovare de produse, de distribuţii de presă, vânzări de bilete pentru bingo pot fi desfăşurate de persoane neautorizate doar în baza unui contract individual de muncă, ele neavând un caracter ocazional şi nefiind de natură civilă”, potrivit directorului inspectoratului.

Controlul ITM s-a desfăşurat în perioada septembrie 2009 şi februarie 2010, în urma a mai multor sesizări depuse de oamen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Luni s-a publicat OUG care micșorează concediul și sporul pentru condiții periculoase. Angajații vor primi doar 300 lei brut și 3-5 zile de concediu

Gandul acum 4 ore
De marți, intră în vigoare noua Ordonanță de Urgență care micșorează sporurile angajaților de la stat care lucrează în condiții periculoase. Luni a fost aprobat documentul, iar de la 1 iulie va fi și aplicat. Noul guvern limitează sporul pentru munc

Bacalaureat 2025 Promovabilitate de 76,2% la Constanța, după contestații

Ziua Constanta acum 4 ore
Inspectoratul Școlar Județean Constanța a făcut publice rezultate după contestații BAC-sesiunea iunie 2025. După afișarea rezultatelor la contestații, județul Constanța a urcat încă o poziție în ierarhia națională. Procentul de promovabilitate este

Știri România Copil de trei ani, în stare gravă după ce a căzut de la etajul 5!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un copil de doar 3 ani a căzut astăzi de la etajul 5 al unui bloc de locuințe azi, 30 iunie. Echipajele SMURD au intervenit rapid, iar micuțul a fost intubat la fața locului și transportat în stare extrem de gravă la Spitalul de Pediatrie. Ce spun r

Legea prin care parlamentarii cu case în București și Ilfov rămân fără bani de chirie a fost ADOPTATĂ

Gandul acum 4 ore
Legea prin care parlamentarii care dețin imobile în București sau județul Ilfov nu mai primesc bani de chirie din partea Parlamentului a fost adoptată luni în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. De asemenea, legea urmează să se aplice

ANM: Caniculă, disconfort termic și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Potrivit prognozei anunțate luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 30 iunie – 13 iulie, vremea va fi caracterizată de valori termice ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat, urmate de o răcire treptată și o p

UPDATE. VIDEO. Planul Roșu de intervenție activat la Bihor. Accident rutier grav între două microbuze și un autoturism

Ziua Constanta acum 4 ore
În data de 30 iunie 2025, în jurul orei 15.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor a fost alertat cu privire la producerea unui accident rutier la ieșirea din localitatea Cauaceu, pe direcția Salard. Evenimentul a implicat do

Alexandru Nazare, ministrul de Finanţe: România a trăit pe datorie. E momentul adevărului

Ziarul Financiar acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a publicat luni o analiză severă a situaţiei economice actuale, la exact o săptămână de la revenirea sa în fruntea ministerului. Într-o postare pe reţelele sociale, Nazare acuză ani de politici fiscale irespon

Pep Guardiola este îngrijorat pentru lipsa de odihnă a jucătorilor de la Manchester City: Cupa Mondială a Cluburilor i-ar putea distruge

News.ro acum 4 ore
Managerul grupării Manchester City, Pep Guardiola, este îngrijorat de lipsa de odihnă pe care o va avea echipa sa înaintea noului sezon din Premier League şi a declarat că implicarea lor în Cupa Mondială a Cluburilor i-ar putea „distruge”. City a în

Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, eliminată de Fluminense în optimi la Cupa Mondială a Cluburilor. Brazilienii s-au impus cu 2-0

News.ro acum 4 ore
Formaţia Internazionale Milano, antrenată de Cristian Chivu, a fost eliminată, luni, de echipa Fluminense, scor 2-0, în optimile de finală de la Cupa Mondială a Cluburilor. Echipa braziliană s-a impus datorită golurilor marcate de Cano, în minutul 3

Trump urmează să-l primească pe Netanyahu la Casa Albă la 7 iulie

News.ro acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu urmează să fie primit la Casa Albă, la 7 iulie, de către preşedintele american Donald Trump, care a evocat recent un armistiţiu ”apropiat” în Războiul din Fâşia Gaza, declară luni un oficial american AFP. Casa

Vremea

București
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

19°/29°
joi

19°/31°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

13°/27°
joi

15°/30°
vin.

18°/33°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/27°
mie.

18°/26°
joi

19°/26°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

11°/28°
joi

15°/32°
vin.

18°/35°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/32°
mie.

16°/35°
joi

17°/38°
vin.

20°/41°