Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest împotriva „numărului fiarei“

Publicat in Adevarul, luni 2 februarie 2009 ·

Preoţii le-au spus manifestanţilor că cipurile din noile paşapoarte sunt însemnate cu numărul 666. Protestatarii se tem că cipurile îi vor duce în păcat. Ei afirmă că vor renunţa la acte. Aproape 300 de bucureşteni au protestat, ieri, începând cu ora 12.30, pe Dealul Mitropoliei împotriva Hotărârii de Guvern nr. 1566/15.12.2008, care prevede introducerea cipurilor biometrice în toate documentele de identitate.

Protestul a început cu o rugăciune rostită de părintele Irimia de la Mănăstirea Petru Vodă, apoi organizatorii au ridicat volumul staţiei pentru ca cei prezenţi să poată asculta versurile melodiei hip-hop „România trezeşte-te”, interpretată de formaţia Moromeţii.

„Nu sunt de acord cu introducerea sistemului biometric. Acum le introduc în acte, apoi în noi. Nu voi accepta să îmi fac un astfel de buletin sau paşaport”, a spus Petre, un student de 22 de ani la Jurnalism.

„Nu suntem oi, să ne puneţi cipuri voi”

Mulţi dintre cei prezenţi au venit îndrumaţi de părintele Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, din judeţul Neamţ, cel care a lansat această campanie împotriva cipurilor biometrice.

„Părintele (n.r. Iustin Pârvu) a spus să nu luăm cipurile, au numărul 666. Ne pun cipuri şi nu mai putem să mergem să vindem şi să cumpărăm nimic din piaţă pentru că avem semn cu diavolul pe frunte”, explica Adriana Matei de 62 de ani, care a venit tocmai din Ploieşti, cu binecuvântarea preotului, pentru a lua parte la protest.

Ea a adăugat că, „dacă mă obligă să îmi fac paşaport din ăsta, nu îmi mai fac deloc. Vroiam să mă duc la Ierusalim, dar mai bine mor decât să am din ăsta”. Cei prezenţi susţin că toţi creştinii ar trebui să protesteze împotriva cipurilor biometrice şi că ei nu îşi vor mai face buletine sau paşapoarte, pentru a nu intra în păcat.

Ideea de cipuri sub piele d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coronavirus: A început debarcarea pasagerilor de pe nava de croazieră Diamond Princess

HotNews acum 4 ore
Pasagerii de pe vasul de croazieră Diamond Princess, la bordul căruia au fost identificate mai multe persoane infectate cu noul coronavirus COVID-19, au început să debarce miercuri. Debarcarea pasagerilor de pe nava de croazieră pe care se află și 1

Marea Britanie închide ușa instalatorilor polonezi și constructorilor români. Cele 10 noi reguli pentru muncitorii străini au fost prezentate de guvernul de la Londra

HotNews acum o ora
Marea Britanie închide ușa muncitorilor europeni necalificați și care nu vorbesc limba engleză, ca parte esențială a noii legislații privind imigrația ce va pune capăt unei epoci dominate de forța de muncă ieftină importată din UE de fabricile, sere

OUG privind organizarea alegerilor parlamentare anticipat, în dezbatere astăzi

Ziua Constanta acum 4 ore
Senatul ar putea dezbate, în şedinţa plenului de miercuri, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată, OUG 26/2020 privind organizarea alegerilor parlamentare anticipate, actul normativ fiind înscris pe ordinea de zi sub menţiunea depunerii ra

Axinte de la Vacanţa Mare, audiat la DNA pentru trafic de influență

Ziarul de Iasi acum 22 minute
“Axinte” de la Vacanţa Mare este audiat în aceste momente la DNA, într-un dosar în care este suspectat de trafic de influenţă. Florin Petrescu, alias Axinte, ar fi luat câteva mii de euro de la managerul unui spital, ca să intervină, pe lângă Dan Di

Fenomenele meteo extreme au afectat aproape 100.000 de hectare de păduri

Jurnalul acum 35 minute
Fenomenele meteo extreme de la începutul acestei luni au afectat în total 98.000 de hectare păduri de stat administrate de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, după o primă evaluare a pagubelor fiind identificat un volum al arborilor doborâţi de

Dacia va prezenta la Geneva cel mai accesibil automobil de oraş 100 % electric de pe piaţă

Adevarul acum 18 minute
Salonul auto de la Geneva va însemana o ofensivă electrică pentru Groupe Renault. Renault va expune gama E-Tech şi un concept electric air Dacia va expune un show-car 100% electric care anunţă versiunea de serie aşteptată în toamnă.

Bărbat trimis în judecată după ce a întreţinut raporturi sexuale cu fiica sa

Ziarul de Iasi acum 44 minute
Un bărbat din judeţul Timiş care a întreţinut raporturi sexuale cu fiica sa minoră şi care la 15 ani a rămas însărcinată, ulterior născând un copil, a fost trimis în judecată pentru act sexual cu un minor şi incest, ambele în formă continuată. Pe pa

Tragedie românească, în Olanda! O tânără de 34 de ani a fost ucisă de iubit și aruncată la gunoi

Cancan acum 4 ore
O tragedie de proporții s-a petrecut în Olanda! O româncă de numai 34 de ani a pierit în cel mai cumplit mod cu putință! Tânăra a fost ucisă de iubitul ei, un olandez de 59 de ani, care mai apoi i-a aruncat trupul fără viață la gunoi. Se pare că înt

Chirica, tot mai aproape de candidatura din partea PNL la Primăria Iaşi

News.ro acum 25 minute
Primarul Iaşiului Mihai Chirica va candida din partea PNL la alegerile locale, susţin surse liberale, decizia fiind luată după finalizarea sondajului comandat de PNL, care îl plasează pe Chirica pe prima poziţie în cursa pentru primăria Iaşi. Surse

Raluca Turcan, vicepremier interimar: PNL vrea alegeri anticipate, restul sunt "chiţăieli pe la uşă"

Romania TV acum 46 minute
Vicepremierul interimar Raluca Turcan a declarat că obiectivul principal al PNL îl reprezintă alegerile anticipate şi că în acest sens este binevenit sprijinul oricărei formaţiuni politice.

Vremea

București
acum

11°
mie.

8°/12°
joi

6°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

6°/11°
joi

4°/7°
vin.

3°/8°
sâm.

1°/5°
Constanta
acum

mie.

6°/11°
joi

5°/9°
vin.

4°/8°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/5°
joi

-0°/5°
vin.

-0°/6°
sâm.

-2°/4°
Timisoara
acum

10°
mie.

6°/13°
joi

4°/9°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/8°

Editoriale