Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A marcat în Liga I după ce a stat 32 de luni la închisoare pentru că a omorât un bărbat. Povestea fotbalistului care îşi caută liniştea în fotbalul românesc

Publicat in Adevarul, vineri 16 august 2013 ·

Fotbalul e singurul lucru care îl poate face să uite de tragedia pe care a provocat-o şi de aceea trage cât poate ca să-şi ţină mintea preocupată cu asta.

Povestea englezului Jordan Robertson, transferat de Gaz Metan Mediaş, e cu adevărat impresionantă. Jordan a marcat etapa trecută în poarta Vasluiului şi puţini ştiu că, deşi are doar 25 de ani, a trăit o experienţă care l-a traumatizat pe viaţă. În 2008, Robertson a provocat un accident mortal. Se afla la volanul maşinii sale când a dat peste un bărbat, care avea să moară la spital.

El a fost găsit vinovat de conducere imprudentă, după ce s-a descoperit că jucătorul era preocupat de gestionarea melodiilor de pe MP3 Player înaintea producerii accidentului, iar chiar în ziua de Crăciun a anului respectiv a fost arestat, ulterior primind o condamnare de 32 de luni de închisoare, plus suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 5 ani.

Episodul respectiv l-a marcat pe Jordan, care a stat după gratii iar după ce şi-a ispăşit pedeapsa a decis să plece din Anglia. A jucat puţin în Ungaria, şi mai puţin în Filipine, iar în vară a ajuns la Gaz Metan Mediaş, la recomandarea fostului său coleg, algerianul Aymen Tahar,care avea deja un sezon la Mediaş.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şapte noi decese în rândul pacienţilor Covid-19. Bilanţul deceselor a ajuns la 1.315

Adevarul acum 4 ore
Bilanţul total al deceselor în rândul pacienţilor confirmaţi cu noul coronavirus a ajuns vineri după-amiază la 1.315, după ce în ultimele ore au fost confirmate alte şapte decese. Este vorba de persoane peste 69 de ani, toate cu prezentând comorbidi

O fermă din Germania la care lucrează 150 de români ca sezonieri a intrat în insolvenţă. Reacţia MAE

Adevarul acum 47 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că a fost notificat despre faptul o fermă din Hoyerhagen, Germania, la care lucrează ca sezonieri şi 150 de cetăţeni români, a intrat în insolvenţă, precizând că, din datele primite, situaţia nu va afecta p

Ministrul Sănătății, despre reluarea fotbalului în România: ”Puteți controla o galerie”?

Ziarul de Iasi acum 52 minute
Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății, a făcut o serie de afirmații legate de reluarea competițiilor de fotbal în România. Acesta a punctat faptul că revenirea suporterilor pe stadion este imposibilă în acest moment, deoarece oamenii nu vor mai păstra di

Vela, în videconferinţă la Consiliul JAI: Măsurile de relaxare, luate în coordonare cu toate statele membre UE

HotNews acum 34 minute
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a afirmat, vineri, într-o videoconferinţă organizată cu prilejul reuniunii informale a Consiliului JAI, că în special în această perioadă în care a început relaxarea restricţiilor este necesar ca orice astf

Iresponsabilitate majoră! Tânăr de 18 ani, prins cu o viteză de 150 km/h la intrarea în localitate

Cancan acum o ora
Iresponsabilitate majoră pentru un adolescent care abia ce a fost admis la examenul de conducere. Băiatul de 18 ani a fost depistat în trafic la intrarea în localitatea Sălăjeni, județul Sălaj, în timp ce conducea mașina cu o viteză de aproape 190 d

ALDE, PSD şi Pro România ar putea forma o coaliţie pentru alegerile locale

Ziarul de Iasi acum o ora
ALDE, PSD şi Pro România au discuţii pentru formarea unei coaliţii de centru-stânga în vederea participării la următoarele alegeri locale şi parlamentare, a anunţat, vineri, preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu. "Sunt în momentul de faţă discu

Fostul episcop al Huşilor Corneliu Bârlădeanu, acuzat că a violat și agresat sexual elevi de la Seminarul Teologic, scapă de arest

HotNews acum 3 ore
Fostul episcop al Huşilor Corneliu Bârlădeanu, cercetat după ce ar fi abuzat sexual și ar fi violat elevi ai Seminarului Teologic, a fost eliberat din arest, printr-o decizie luată vineri de instanța supremă. În cazul celuilalt preot cercetat în ace

Copil de 8 ani, spulberat de o mașină pe o stradă din Slobozia

Jurnalul acum 2 ore
Un copil de 8 ani a fost rănit grav, vineri seara, într-un accident de circulație produs pe o stradă din Slobozia, județul Ialomița. Din primele verificări ale polițiștilor, copilul de 8 ani ar fi traversat neregulamentar strada și a fost lovit de o

Aproximativ 700 de poliţişti, la datorie în minivacanţa de Rusalii

Adevarul acum 8 ore
Aproximativ 700 de poliţişti sunt la datorie pentru ca cetăţenii să se bucure în linişte şi siguranţă de minivacanţă de Rusalii.

Actriţa Cate Blanchett a dezvăluit că s-​a rănit la cap cu o drujbă în perioada de izolare

Adevarul acum 46 minute
Actriţa Cate Balchett, premiată cu Oscar, s-a rănit uşor într-un "accident de drujbă" în perioada de izolare şi asigură că se simte bine.

Vremea

București
acum

23°
vin.

22°/23°
sâm.

18°/28°
dum.

16°/25°
lun.

15°/28°
Iasi
acum

23°
vin.

21°/23°
sâm.

17°/30°
dum.

16°/28°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

20°
vin.

19°/20°
sâm.

17°/23°
dum.

17°/20°
lun.

16°/22°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

20°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

14°/26°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

20°/23°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/27°
lun.

15°/26°

Editoriale