Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polul popular ca oportunitate

Publicat in Dilema Veche, vineri 25 februarie 2005 ·

Partide, grupuri şi personalităţi politice s-au angajat în ultimele luni într-o dezbatere publică privind viitorul creştin-democraţiei şi constituirea unui partid popular. În condiţiile în care fuziunea PD cu PNL a fost amînată, iar orientarea ideologică a partidului Alianţei pare a fi un factor de divizare, principalii actori politici implicaţi în formarea polului popular, care şi-au asumat această misiune şi poartă negocieri, sînt de o parte PNŢCD, URR, Acţiunea Populară, iar de cealaltă noii veniţi pe valul popular, Iniţiativa 2003, Valeriu Stoica, Grupul de Iniţiativă pentru un Partid Popular al lui Virgil Măgureanu, falanga sindical-parlamentară a PRM şi Cartel Alfa, condus de Bogdan Hossu. Aglomerarea de personaje şi grupuri care flutură steagul popular nu pleacă însă de la aşteptările cetăţenilor - clase, grupuri sociale, comunităţi - dintr-o nevoie cuantificabilă a societăţii, ci dintr-un calcul. Oportunitatea polului popular este explicată prin echilibrarea balanţei politice autohtone şi prin interesul PPE de a avea un partid parlamentar în România. Dacă experimentul coagulării polului popular va reuşi - cu sau fără actorii mai sus enumeraţi - vom avea un partid întemeiat la vîrful piramidei instituţionale, care răspunde pragmatic unor necesităţi europene şi celor ale clasei politice româneşti, dar cu o aderenţă electorală discutabilă, inclusiv din perspectiva ultimelor alegeri; un proiect de planşetă.

Oportunitatea este creată în cea mai mare măsură de interesul Partidului Popular European de a-şi întări influenţa în Europa Central Răsăriteană şi de a-şi spori numărul de voturi în Parlamentul rezultat după alegerile europene din 2008, la care va participa, în principiu, şi România. UDMR, membră a PPE, dar cu un bazin electoral limitat la comunitatea maghiară, nu poate cîştiga multe din locurile ce vor reveni ţării noastre. Pentru a construi un

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Numărul deceselor din România cauzate de coronavirus a ajuns la 115

Ziua Constanta acum 9 ore
Grupul de Comunicare Strategică a informat în această seară că numărul deceselor din România cauzate de coronavirus a ajuns la 115. Potrivit sursei citate, ultima persoană care a murit este o femeie, de 53 ani, din județul Caraș Severin. Internată î

Poza zilei 3 aprilie 2020

Botosaneanul acum 33 minute
Nici în cele mai grele momente unii botoșăneni nu renunță la obiceiul străvechi de a scutura covoarele înaintea Paștelui

MApN O aeronavă militară a adus materiale sanitare din Turcia

Ziua Constanta acum 9 ore
O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române a executat joi, 2 aprilie, un zbor pentru aducerea, în România, a unor echipamente de protecție medicală din Turcia constând în 100 de mii de măști de protecție tip FFP2 și FFP3. Măștile de protecț

Un medic militar din BRAȘOV conduce Spitalul Județean Suceava

Transilvania Expres acum 4 ore
Noul manager, de fapt comandant, al Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava este medicul militar Daniel Ionuţ Derioiu. Colonelul medic Daniel Ionuț Derioiu a fost până acum directorul medical al Spitalului Militar de Urgență „Regin

Ministrul Sănătății: De săptămâna viitoare vom avea Euthyrox în farmacii

HotNews acum 7 ore
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi seară, că de săptămâna viitoare vor reapărea în farmacii mai multe medicamente căutate de populaţie, între care şi Euthyrox, el arătând şi că spitalele au pe stoc în acest moment Platinium şi Kaletra

Orban: Vom creşte capacitatea de testare până la 5-6.000 pe zi

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ludovic Orban a spus că este falsă teoria că România nu testează masiv pentru depistarea cazurilor de coronavirus. Premierul a mai spus, joi seară, la Digi24, că va creşte capacitatea de testare atât cât va fi nevoie, înaintând o cifră de

Palatul Cotroceni a fost iluminat în culorile drapelului italian, în semn de solidaritate

Romania TV acum 7 ore
Palatul Parlamentului a fost iluminat, joi seara, în drapelul Italiei, ţara care a fost cea mai grav afectată de coronavirus, fiind un semn de solidarite. 

Punctul de frontieră Nădlac 2 va fi destinat exclusiv transportului de marfă

Press Alert acum 10 ore
Punctul de frontieră Nădlac 2 se închide pentru transportul de persoane și va fi rezervat exclusiv transportului de marfă. Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat în şedinţa de Guvern de joi că Nădlac 2 va fi destinat exclusiv transportului de

Alexandru Rafila: Am putea ieşi din case, după 15 mai

Jurnalul acum 12 ore
Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a făcut joi o estimare, la Digi24, legată de data la care oamenii vor putea ieşi din casă: ,,Eu cred că după data de 15 mai”. „Atenţie, nu distanţarea socială să nu mai fie necesară,

Orban: Este clar că în 28 iunie nu se mai pot organiza alegeri locale

Ziarul de Iasi acum 8 ore
Premierul Ludovic Orban a afirmat, joi seară, că este din ce în ce mai puţin probabil ca alegerile locale să aibă loc în 28 iunie, având în vedere situaţia generată de coronavirus, care a impus restricţii de circulaţie şi interzicerea adunărilor pub

Vremea

București
acum

vin.

1°/14°
sâm.

8°/15°
dum.

8°/16°
lun.

5°/12°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/14°
sâm.

6°/14°
dum.

5°/13°
lun.

2°/12°
Constanta
acum

-3°
vin.

-3°/10°
sâm.

6°/12°
dum.

7°/12°
lun.

6°/8°
Cluj-Napoca
acum

-4°
vin.

-4°/9°
sâm.

2°/13°
dum.

4°/12°
lun.

2°/13°
Timisoara
acum

vin.

0°/13°
sâm.

4°/16°
dum.

5°/16°
lun.

6°/15°

Editoriale