Fie că e vorba despre renovarea clădirilor sau despre schimbarea sistemelor de sonorizare sau proiecţie, cinematografele subordonate RADEF Craiova au mare nevoie de ele
Cinematograful Patria este vechi, am putea zice, de când lumea. Are un farmec aparte şi asta se simte încă de afară, de când literele mari, de culoare grena, atrag atenţia. El funcţionează din anul 1959 şi a strâns, de-a lungul vremii, milioane de spectatori. Ultima renovare făcută în acest univers în care lumea vine să se destindă la un film a fost făcută în 1997. Atunci s-au înlocuit scaunele, în 2010 aerul condiţionat, iar în 2011 sonorizarea şi sistemul de proiecţie, care este, acum, exclusiv digital.
Patria va deveni „Amza Pellea“
Cu toate acestea, cinematograful are nevoie de reamenajări serioase. Oamenii se plâng, de cele mai multe ori, de frig sau de scaunele incomode, care s-au învechit. Deşi Patria beneficiază de centrală proprie, administratorul Ileana Pavelescu recunoaşte că „se opreşte centrala când se ia curentul şi durează până îşi revine“. Anul acesta, însă, condiţiile în care spectatorii vor vedea filmele se vor îmbunătăţi, cinematograful fiind luat în vedere pentru renovare majoră încă de câţiva ani. Iar craiovenii nu vor mai merge la film la Patria, ci la... „Amza Pellea“, el urmând să poarte numele îndrăgitului actor oltean.
Biletele vor fi reduse lunea
Numărul spectatorilor de aici a scăzut în ultima vreme. Administratorul Ileana Pavelescu spune că, de când străzile au fost închise pentru construirea pasajului subteran, pare că s-a creat o barieră între publicul spectator şi cinematograf. „Şi de când s-a deschis sala din hipermarket, avem mai puţin public“, completează aceasta, referindu-se la cinematograful deschis anul trecut în Craiova. La filmele 3D şi la cele cu o durată de peste două ore şi jumătate, un bilet costă 20 d