S-a făcut dreptate în cazul Ţundrea, cea mai gravă eroare judiciară de la noi din ţară. Criminalul din cauza căruia Marcel Ţundrea a stat pe nedrept 12 ani în închisoare a fost condamnat, joi, la 25 de ani de detenţie.
Iniţial, Tribunalul Gorj îl condamnase pe criminal la 22 de ani de carceră. Apoi, el a depus recurs la această hotărâre, iar Curtea de Apel Craiova a decis să-i mai adauge încă trei ani de detenţie.
Decizia de astăzi nu este definitivă.
Adevăratul criminal este acuzat de violarea şi uciderea, în anul 1992, a unei fete de 13 ani din Gorj. Pe 14 martie 2011, după 19 ani de la comiterea faptelor, Gheorghe Avram a fost trimis în judecată pentru violarea fetei din satul gorjean Pojogeni şi pentru omor calificat, de către procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).