•Biroul Permanent National al PD va decide in perioada urmatoare asupra listei de candidati ai organizatiei judetene pentru Parlament
Lista de candidati ai Organizatiei Judetene a Partidului Democrat pentru Parlament va suferi modificari majore, chiar daca Adrian Mogos a avut grija sa fie primul pe lista de candidati la Camera Deputatilor si a cerut votul Consiliului de Coordonare judetean pentru acest lucru, pentru a avea legitimitate mai mare, desi statutul partidului nu prevede acest lucru. Pe lista mentionata, vicepresedintii organizatiei judetene, apropiati ai lui Adrian Mogos, Constantin Serban si Petrica Movila, ocupa locul trei pe lista de candidati la Senat, respectiv locul 6 la Camera Deputatilor. De fapt, cei trei au intocmit la repezeala lista respectiva cu cateva ore inainte de sedinta Consiliului de Coordonare judetean, cand au aprobat-o. Potrivit unor informatii confirmate de membri din conducerea partidului, lista de candidati ai PD Iasi nu va ramane in forma prezentata de Adrian Mogos si colaboratorii sai, Constantin Serban si Petrica Movila. Astfel, se pare ca Adrian Mogos si Constantin Serban nu vor ocupa locuri eligibile pe liste, urmand a fi discutate pozitiile pe care le vor ocupa Dan Carlan, Dan Constantin Vasiliu si Petrica Movila. "Presedintele Partidului Democrat considera ca lista nu este definitiva. Urmeaza a fi luata o decizie in acest sens in perioada urmatoare", a declarat presedintele Comitetului interimar local al filialei judetene a Partidului Democrat, Dan Vasiliu.
De altfel, in urma cu doua zile a avut loc sedinta Consiliului de Coordonare local. In cadrul acestei sedinte au avut loc luari de pozitie impotriva celor care doresc sa candideze pentru Parlament. Dan Carlan a fost acuzat ca, inainte de campania electorala pentru alegerile locale, a ascuns colegilor de partid faptul ca are datorii la stat si a fo