Terenul din Nana e un pumn greu ca un ciocan în barba lui Băsescu.
Boxer cu experienţă, de multe ori târnosit în ring, bucşit de sânge în aşa hal de ziceai că acum chiar nu se mai scoală, şeful statului ştie că, mai ales în astfel de momente, nu trebuie să-ţi arăţi slăbiciunea.
Şi atunci faci ca Muhammad Ali: îţi aduni toate puterile, îţi ştergi cu mănuşa borşul de la nas, îţi transformi rictusul de durere în zâmbet provocator, încerci să schiţezi doi-trei paşi de dans tremurat, şi-i faci ăluilalt semn să vină la bătaie. Doar că adversarul ştie că blufezi. Că abia vezi ca prin ceaţă, iar creierul îţi zornăie în cap. De aceea, nu aşteaptă o nouă invitaţie şi se repede ca un tăvălug peste tine.
Paradoxal, norocul lui Băsescu e că nu se bate cu un singur adversar, ci cu o liotă întreagă. O gloată de strânsură, în care fiecare e ocupat să-şi cotonogească mai întâi colegii, ca să nu lase altcuiva laurii. Profitând de debandada din USL, unde Ponta şi Antonescu îşi iau faţa în transmisii directe, că nu mai ştiu regizorii unde să comute legătura, iar Tata Socru e vioi şi ţopăie ca-n tinereţe, la nunta copiilor, de a ajuns atracţia scenei politice, Băsescu încearcă să iasă din clinci. Dar şocul a fost mare şi pericolul nu a trecut.
De aceea, e precipitat şi confuz. Aşa mi s-a părut miercuri seara la emisiunea lui Turcescu. A pierdut prea mult timp cu noi justificări în cazul Nana, reuşind doar să menţină reflectorul pe scandal, în loc să schimbe ţinta, să contraatace dur. A ales jocul de glezne, spectaculos pentru galerie, dar inofensiv pentru adversar. Ploaia de "mincinos" şi "plagiator" nu-l pune pe Ponta la podea. Când a atacat, totuşi, Băsescu a făcut-o neconvingător. Abulic. Pumni aruncaţi la grămadă, mulţi în aer, speriind muştele, în loc de una-două lovituri bine ţintite.
Şi, totuşi, Băsescu a avut cel puţin o lovitură devastatoare. Pe care a
