Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ. Plagiatorul Ponta, pungaşii de la Bucureşti şi socialismul democratic european

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 5 septembrie 2012 ·

Orice ar afirma propaganda uselistă, oricât s-ar da peste cap mercenarii lui Felix, mutarea Congresului Partidului Socialist European de la Bucureşti la Bruxelles este o palmă usturătoare pentru echipa lui Victor Ponta. Sursa: CODRIN PRISECARU

Sigur, acesta se bate mereu cu pumnul în piept cât de social-democrat este el. Expert în măsluiri, minciuni şi mistificări, Ponta a devenit o piatră de moară legată de gâtul socialiştilor vestici. Ce-ar putea avea în comun un Laurent Fabius, de pildă, cu cei pe care Herta Muller îi numeşte pe bună dreptate personaje dintr-o „piesa cu pungaşi”? Când Dan Tapalagă a scris despre revoluţia borfaşilor, au fost unii care au zâmbit acru. Când Grigore Cartianu a scris în termeni duri despre acţiunile puciştilor, aceiaşi neutri de profesie, de fapt uselişti cu peruca, au strâmbat din nas.

La fel la textele unor Dan Turturică, Mircea Marian, Dan Andronic, Mircea Mihăieş, Sabina Fati, Ion Cristoiu, Rodica Palade, Andreea Pora, Andrei Cornea, Dragoş Paul Aligică, Cristian Câmpeanu, N. C. Munteanu. Când Mircea Cărtărescu a tras semnalul de alarmă privitor la revanşa toxică a sistemului ticăloşit, echidistanţii l-au acuzat de naivitate. Doar ei sunt capabili de judecăţi „obiective”, în special atunci când echivalează, aberant şi obscen, rolul UE astăzi cu acela al URSS în anii 50. Când profesoara Catherine Durandin atrage atenţia asupra îngrijorării vestice în raport cu acţiunile de de-democratizare din România, se trezeşte cu o lecţie despre suveranitatea naţională venită de la un europarlamentar uselist revoltat de tratamentul „jignitor” aplicat guvernului Ponta de către Comisia Europeană.

În realitate, premierul plagiator şi patronii săi nu au nimic de-a face cu tradiţia socialismului democratic european. Ei nu sunt urmaşii lui Constantin Titel Petrescu, ai lui Eftimie Gherman şi ai lui Şerban Voinea, ai lui Ion Flueraş şi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Angajaţii de la Registrul Comerţului intră joi în grevă japoneză

Mediafax acum o ora
Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului intră joi în grevă japoneză, la nivel naţional. Sindicaliştii cer majorarea salariilor cu 15%, pentru că ONRC este „instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justi

Barcelona a șters o linie de autobuz din Google și Apple Maps pentru că era folosită frecvent de turiști spre nemulțumirea localnicilor

HotNews acum 47 minute
Traseul autobuzului 116 din Barcelona, folosit frecvent de turişti pentru a ajunge la Park Güell, a dispărut din aplicaţii precum Google Maps şi Apple Maps, relatează news.ro. Strada din BarcelonaFoto: f8 images / Alamy / Profimedia Images Decizia a

Imagini de la Judecătoria Mangalia. Astăzi, termen nou în dosarul lui Vlad Pascu (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 43 minute
Fondul dosarului tragediei de la 2 Mai se află la Judecătoria Mangalia, noul termen fiind stabilit pentru data de 18 aprilie 2024, ora 10.00, „pentru a se introduce în cauză şi a se cita Fundaţia Română pentru Asistarea Victimelor Accidentelor, pent

Martin Scorsese pregăteşte un film biografic despre Frank Sinatra cu Leonardo DiCaprio

News.ro acum o ora
Regizorul Martin Scorsese în vârstă de 81 de ani, care anul trecut a lansat "Killers of the Flower Moon" şi pregăteşte un film despre Iisus, lucrează în prezent la un film biografic despre Frank Sinatra, relatează Variety. Scorsese, care a lucrat la

Poliţist de la Secţia 4 Ploieşti, acuzat de viol. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Prahova anunţă că a deschis o anchetă internă şi că fapta reclamată face obiectul unui dosar penal

News.ro acum o ora
O femeie care a depus o plângere pentru înşelăciune la secţia 4 de poliţie Ploieşti susţine că a fost chemată acasă la poliţistul de caz, violată şi supusă la perversiuni sexuale de către acesta. Într-o declaraţie dată presei locale, femeia mai spun

Şeful NASA acuză China că foloseşte programe civile pentru a ascunde obiective militare în spaţiu: ”Trebuie să ajungem pe Lună/ Cred că suntem într-o cursă”

G4Media acum 31 minute
Şeful agenţiei spaţiale americane NASA, Bill Nelson, a declarat miercuri în Congres că China foloseşte programe civile pentru a ascunde obiective militare în spaţiu, relatează DPA, citată de Agerpres. „China a făcut paşi extraordinari (în spaţiu), î

Ford recheamă 456.565 de SUV-uri şi camionete compacte din Statele Unite. Motivul e pierderea puterii de transmisie din cauza bateriei

News.ro acum o ora
Ford recheamă 456.565 de SUV-uri şi camionete compacte din Statele Unite din cauza pierderii puterii de transmisie provocată de o problemă la baterie, a anunţat miercuri Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), tran

Șeful diplomaţiei UE avertizează că atacul Iranului asupra Israelului nu trebuie să distragă atenţia de la situaţia umanitară din Gaza

Ziare.com acum 24 minute
Șeful diplomaţiei UE, Josep Borrell a avertizat miercuri, 17 aprilie, că atacul de sâmbătă al Iranului asupra Israelului nu trebuie să distragă atenţia de la situaţia umanitară din Gaza, transmite DPA. Josep Borrell mai condamnă violenţa coloniştilo

UE impune sancțiuni producătorilor de drone și rachete din Iran după atacul asupra Israelului

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite joi AFP. "Am decis să impunem sancţiuni împotriva Ira

Suedia adoptă o lege care scade vârsta pentru schimbarea legală a sexului de la 18 la 16 ani

Libertatea acum 31 minute
Parlamentul Suediei a adoptat o lege care reduce vârsta minimă pentru schimbarea legală a sexului de la 18 la 16 ani şi facilitează accesul la intervenţii chirurgicale, relatează News.ro. Legea a fost adoptată cu 234 de voturi pentru şi 94 împotrivă

Vremea

București
acum

joi

8°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/15°
Constanta
acum

joi

8°/15°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°