Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deszăpezirea drumurilor judeţene de la Galaţi, atribuită fără licitaţie. Pe luna decembrie s-au alocat 1,3 milioane de lei

Publicat in Adevarul, luni 27 noiembrie 2017 ·

Negocierea directă a fost declanşată după ce la licitaţiile organizate de Consiliul Judeţean Galaţi nu a fost depusă nicio ofertă. Potrivit conducerii CJ, suma alocată pe luna decembrie nu va fi virată necondiţionat firmei contractante (asocierea dintre Vega 93 şi Lemacons), ci doar corespunzător intervenţiilor făcute (dacă acestea vor fi necesare, evident).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China: Aproape 2000 de persoane infectate cu coronavirus, iar 56 de persoane au murit

Adevarul acum 28 minute
Aproape 2000 de persoane au fost infectate cu coronavirus, iar 56 au murit în China, conform celui mai recent bilanţ, citat de Reuters.

Boeing 777X, cel mai mare avion comercial cu doua motoare din lume, a efectuat primul zbor (Video)

Ziua News acum 12 minute
Boeing a efectuat sambata zborul inaugural al aeronavei 777X, cel mai mare avion comercial cu doua motoare din lume, intensificand concurenta cu rivalul european Airbus, pe fondul crizei provocate de prabusirile care au dus la consemnarea la sol a a

Coronavirusul din China: Xi Jinping avertizeaza ca „situatia este grava”. Bilantul mortilor a urcat la 56, 2000 de infectii in lume

Ziua News acum 56 minute
Răspândirea virusului mortal accelerează, a avertizat preşedintele chinez Xi Jinping după o sedinţă cu guvernul chinez. Le-a spus oficialilor chinezi că ţara se confruntă cu o situaţie specială. Numărul morţilor a ajuns la 56, relatează Reuters, cit

O femeie din Braşov, găsită moartă în casă de poliţişti. Prezenta urme de lovituri pe corp

Romania TV acum 9 ore
O femeie a fost găsită, sâmbătă, moartă într-un imobil din Brașov. Descoperirea a fost făcută după ce polițiștii au fost alertați prin numărul 112 cu privire la un bărbat violent, care distruge mai multe bunuri dintr-un imobil și dintr-o curte, potr

Anglia: Un fotbalist al echipei Matlock Town a murit după ce a fost bătut în centrul oraşului Retford

HotNews acum 8 ore
​Jordan Sinnott, component al echipei Matlock Town FC, a murit, sâmbătă, după ce a fost bătut în centrul oraşului englez Retford. Potrivit bbc.com, Sinnott (25 de ani) a fost găsit inconştient în Market Place, noaptea trecută, în jurul orei 02.00. C

I-a lasat muți pe polițiști: conducea baut, fara permis, fara numere și cu farurile stinse

Ziua News acum 10 ore
Un tânăr de 25 ani, din Galaţi, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de jandarmi, băut şi fără permis de conducere, la volanul unei maşini fără numere de înmatriculare şi cu farurile stinse, se arată într-o informare transmisă, sâmbătă, d

Spitalele private ar putea accesa oricând fondurile statului pentru programele de sănătate - proiect al Ministerului Sănătății

HotNews acum 8 ore
Ministerul Sănătății are în dezbatere publică o ordonanță prin care spitalele și clinicile private vor putea accesa oricând fonduri bugetare cuprinse în programele de sănătate, scrie Mediafax. În prezent, acestea puteau implementa programe de sănăta

​Sute de persoane au protestat la Craiova împotriva implementării tehnologiei 5G

HotNews acum 12 ore
Câteva sute de persoane au protestat, sâmbătă după-amiază, în Piaţa „Mihai Viteazul” din centrul Craiovei, împotriva implementării tehnologiei 5G, transmite Agerpres. Protestul este organizat după ce reprezentanţii societăţii civile din Craiova au v

Creștere ALARMANTA a numarului de oameni infestați cu noul coronavirus: 13 țari sunt afectate

Ziua News acum 10 ore
Numărul de cazuri confirmate de infecție cu noul coronavirus din China a ajuns sâmbătă la 1.400 la nivel mondial, 1.362 dintre acestea fiind depistate în China, informează CNN. Citește și: Mihai Tudose profețește: La alegerile din toamnă PSD-ul bate

Regina Elisabeta a II-a ii ofera printului William un nou titlu dupa ce ducii de Sussex au parasit casa regala

Ziua News acum 8 ore
Printul William are un nou titlu. Sambata, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii l-a numit pe nepotul ei Inalt Comisar al Adunarii Generale a Bisericii Scotiei, potrivit revistei People.

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

4°/10°
mie.

4°/10°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/3°
lun.

-1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/7°
lun.

4°/10°
mar.

6°/11°
mie.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/4°
mie.

0°/2°
Timisoara
acum

dum.

1°/7°
lun.

2°/6°
mar.

1°/9°
mie.

3°/8°

Editoriale