Mă pregăteam să scriu despre Liberia, unde o Universitate nu a admis niciunul dintre cei 25 de mii de candidaţi, ca şi despre rata de eşec de la bacalaureatul din toamnă de la noi, când toată lumea a început să vorbească din nou despre Roşia Montană. Nu pot, de aceea, ocoli subiectul... Manifestaţiile de stradă începute duminică sunt cele mai ample din ultimii ani. Diversitatea revendicărilor, ca şi civilitatea protestatarilor nu pot fi negate. Cine are discernământ va fi obligat să constate că lozinca "Salvaţi Roşia Montană!" a reunit ecologişti şi anti-capitalişti, adversitatea faţă de stat şi decepţia faţă de partide, adolescenţi şi oameni maturi, radicali şi moderaţi. În asemenea cazuri, o atitudine nuanţată se impune de la sine. E o probă de luciditate. În ceea ce mă priveşte, nu sunt de acord cu teza "răutăţii absolute a capitalismului", dar sunt convins că o lege e proastă dacă e transcrierea unui interes privat. Nu cred că mineritul e incompatibil cu conservarea patrimoniului, dar consider că e inacceptabil ca un politician să declare drept "artificiale" protestele care nu-i convin, aşa cum a făcut-o colegul meu din PE, Ioan Mircea Paşcu, mirat să vadă că pe stradă sunt oameni "bine îmbrăcaţi" !?!?! Mi-e imposibil să subscriu sloganului "nu ne vindem ţara!", dar pot jura că există corupţi în toate partidele, gata să-şi tranzacţioneze propria demnitate. Nu pot să nu fiu şocat când aud că "orice corporaţie e fascistă", dar sunt întru totul de acord că dispreţul faţă de patrimoniu e semn de primitivism. Nu pot să cred că locurile de muncă sunt un subiect marginal, dar mi se pare perfect justificat să ne dorim, indiferent de simpatiile politice, neutralitatea statului în deciziile economice. Nu cred că ecologia e o politică, dar sunt conştient că există o barieră psihologică a dezbaterii