Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Virgil Rus: „Sportul combate proasta dispoziţie“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 aprilie 2010 ·

Mereu cu zâmbetul de buze, Virgil Rus este un asistent universitar la Extensia UBB a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Bistriţa care a demonstrat ştiinţific, prin studiile sale, inducerea stării de bine prin sport. Despre orele de tae-bo pe care le ţine în calitate de instructor la un club sportiv din oraş, lumea spune că sunt atractive şi că un curs nu seamănă cu celălalt.

De mic copil a îndrăgit gimnastica pe care a şi practicat-o cu succes timp de 12 ani. Are acasă numeroase medalii de aur, argint şi bronz la competiţii naţionale şi internaţionale de profil. Spune că totul a început din joacă. "Profesorul de sport ne-a lăsat să ne jucăm în voie sărind într-o groapă de burete în sala de sport de la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu, dar fără să ştim aceasta a fost modalitatea prin care ne selecta", zice Virgil. El susţine că era singurul sportiv din ţară care, în 1986, avea cal de gimnastică acasă, unde îşi continua antrenamentele. Însă, într-o după-amiază a căzut de pe cal şi şi-a rupt piciorul, fapt ce l-a împiedicat atunci să participe la o competiţie foarte importantă.

Pasiunea pentru sport nu l-a părăsit în timp şi nici dorinţa de a aduce mereu lucruri noi în domeniul în care lucrează. De aceea a scris recent mai multe lucrări de specialitate, unele împreună cu colegi de la Extensia universitară unde predă. El demonstrează, cu argumente solide, cum sportul induce buna dispoziţie şi îndepărtează stările negative. "Se ştie că, prin anumite genuri de activităţi sportive, corpul secretă endorfină, supranumit şi hormonul fericirii, pe care unii îl caută în van în vicii precum alcool, ţigări şi manele", afirmă Virgil. În una dintre aceste lucrări, pe care o va prezenta în a doua parte a lunii mai, la o conferinţă internaţională, găzduită de oraşul Constanţa, profesorul susţine că activitatea sportivă are beneficii miraculoase pentru om.

Spor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum o ora
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum o ora
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 8 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 5 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor

BusinessMagazin acum 39 minute
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor. Participanţii au discutat despre măsurile guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.

Bărbat acuzat de tentativă de omor, după ce a dat foc unui imobil în care se aflau trei persoane / Fapta, comisă „cu premeditare şi prin cruzimi”, pe fondul geloziei/ Una dintre victime, în stare critică

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv sub acuzaţiile de tentativă de omor calificat, distrugere şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, după ce a dat foc unui imobil din Capitală în care se aflau tr

FOTO Accident la Botoșani! O tânără de 29 de ani a ajuns la spital

Botosani News acum o ora
Un accident rutier a avut loc, vineri după-amiază, pe E 58, în localitatea Zăicești. În eveniment a fost implicat un singur autoturism. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de desc

Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ El este căutat în zona Turda

News.ro acum 56 minute
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au demarat căutări în ac

Alpinistul român Horia Colibășanu anunță că a ajuns pe vârful Nanga Parbat, unul dintre cei mai periculoși munți. „A fost o noapte lungă și grea”

HotNews acum 5 ore
Cu ultima reușită, alpinistul român a bifat 11 ascensiuni pe vârfuri de peste 8.000 de metri. Obiectivul său este acela de a urca toți cei 14 optmiari din lume. „Vârf! Astăzi, 4 iulie, la ora 7.00, am ajuns pe Nanga Parbat (8.125 m)”, a anunțat Hori

Ilie Bolojan, după Consiliul Naţional Tripartit: Este extrem de important să câştigăm credibilitatea în relaţia cu Comisia Europeană, cu investitorii şi cu finanţatorii noştri / Primul pachet de măsuri, discutat în şedinţa ECOFIN din 8 iulie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a avut vineri, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, asupra măsurilor g

Vremea

București
acum

36°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

33°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

37°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°