Excesele, care sunt întotdeauna, o nesocotire a căii de mijloc, se răzbună când ele se fac în dauna unor genii. Anume, prin dorinţa puternică de a se evita un lucru care, altfel, ar compromite ideea în numele căreia excesul se produce...

Pe scurt, Dumnezeul Vechiului Testament, aşezând în frunte legea să nu-ţi faci chip cioplit, dă la o parte orice posibilitate ca omul, - cum a făcut deseori - să se închine altor zei, închipuiţi. Viţelul de aur, de pildă, trebuie să fi fost superb... Dumnezeu însă nu este un estet. Marele Stăpân, întâi că nu torelează niciodată nici cea mai slabă concurenţă... Din cauza legii drastice luată împotriva oricărei plastici, împotriva artei statuare, în definitiv, ca şi picturale, inclusiv a portretului, văzut ca un fetiş, poporul ales nu a putut să aibă în istoria artei o contribuţie care să se asemene cât de cât cu operele Renaşterii, să zicem. în schimbul imageriei ce a înzestrat Europa cu atâtea opera, fiii poporului lui Israel au avut forţa abstracţiunilor ce a împins omenirea departe în cunoaşterea Universului...

Sigur, există în suprearealism o contribuţie majoră. Una este însă arta unor Leonardo da Vinci şi Michelangeo şi cu totul alta arta speculativă, cerebrală, de la sfârşitului secolului XIX şi începurul lui XX.

Figura lui Moise nu este cunoscută, nici măcar profilul.. Chipul lui fizic nu ne este descris, literar vorbind, nu avem nici cea mai mică reprezentare asupra lui. Istoria civilizaţiei omeneşti, plastic, suferă în general din această pricină. În schimb, legea magnific încălcată să nu-ţi faci chip cioplit, l-a făcut pe Patriarhul legiuitor să se nască a doua oară, rămânând viu în ochii posterităţii, altfel, - cum l-a văzut şi l-a cioplit, l-a dăltuit în marmură Michelangelo.

Voi reproduce, pentru final, un text al meu vechi apărut în anul 1971 în Destinul cuvin