Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Infidelitatea, o greşeală de iertat?

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 1 octombrie 2008 ·

O aventură poate însemna sfârşitul căsniciei, dar şi revigorarea unei relaţii monotone. Sursa: Hepta

În orice cuplu, mai devreme sau mai târziu, unul dintre parteneri se îndoieşte măcar o dată de fidelitatea celuilalt. Ispite există la tot pasul, iar credinţa până la adânci bătrâneţi este pentru cei mai mulţi doar un final fericit de poveste.

Rata divorţului creşte îngrijorător, iar infidelitatea este de foarte multe ori motivul destrămării căsniciilor. Se poate trece peste această greşeală, cine câştigă, relaţia de ani întregi sau aventura de o noapte? Iar dacă relaţia supravieţuieşte unui astfel de şoc, va mai fi la fel?

Vina poate fi şi a celui care înşală şi a celui înşelat

„O doamnă a venit la psihoterapie pentru că se simţea trădată. După mulţi ani de căsnicie, în care s-a înţeles foarte bine cu soţul, au comunicat şi au cooperat, el a înşelat- o cu o femeie mult mai tânără. Cei doi soţi aveau o relaţie frumoasă, dar treptat accentul a căzut pe prietenie, şi nu pe intimitate. Soţia era ba o prietenă, ba o mamă, dar mai puţin o iubită, iar relaţia s-a transformat într-una de educaţie reciprocă. În timpul terapiei, ea a înţeles că soţul nu-şi pierduse capul după o puştoaică, ci a încercat să-şi împlinească o nevoie afectivă. Cei doi soţi au decis să continue relaţia, dar într-un alt fel, de data aceasta, ei se bazează pe intimitate şi afectivitate şi nu-şi mai ţin lecţii unul altuia“, povesteşte psihoterapeutul Anda Păcurar una dintre experienţele sale.

Pentru un tango este nevoie de două persoane, iar dacă una dintre ele se împiedică, ritmul se pierde, completează psihologul Adriana Dragoş. „Un cuplu este un traseu în doi. De multe ori cauza infidelităţii se regăseşte la cel care nu înşală“, mai spune psihologul.

Trei cauze ale înfidelităţii

Motivele pentru care unul dintr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANAF anunţă că a descoperit o fraudă de 21 milioane lei cu deşeuri metalice neferoase. O companie din judeţul Timiş a colectat şi comercializat aproximativ 420.000 kg de aliaje, fără a face dovada trasabilităţii achiziţiei acestora

News.ro acum o ora
Inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF), din cadrul ANAF, au finalizat în luna februarie verificările la o companie din judeţul Timiş, care colecta şi comercializa metale neferoase. Societatea a colectat şi comercializat aproximativ

Elon Musk distribuie mesajul lui Călin Georgescu despre interzicerea „reţelei Soros”

Mediafax acum 2 ore
Elon Musk a preluat pe X un mesaj al lui Călin Georgescu, în care acesta promite că, dacă va deveni preşedinte, va interzice „reţeaua Soros” în România. Declaraţiile lui Georgescu au fost făcute la Realitatea Plus, unde a afirmat că ştie exact cine

Mircea Fechet a trimis Corpul de control la Romsilva: Nu dau înapoi, nu există cale de întors

Mediafax acum o ora
„Romsilva are nevoie de un T zero. Începem prin a da pe faţă tot ce a fost pus, în zeci de ani, în cârca Regiei Naţionale a Pădurilor. Am trimis Corpul de control la sediul central al Romsilva, ca să avem o imagine şi mai clară, negru pe alb, a modu

SUA şi Rusia se întâlnesc în Arabia Saudită pentru negocieri despre Ucraina, fără prezenţa Kievului

Mediafax acum 4 ore
Din partea Rusiei participă ministrul de externe Sergei Lavrov şi consilierul prezidenţial Yuri Ushakov, în timp ce delegaţia americană este condusă de secretarul de stat Marco Rubio, consilierul pentru securitate naţională Mike Waltz şi emisarul pe

Prognoza meteo: Vreme neobișnuit de rece până la finalul lunii februarie. De când se încălzește

HotNews acum o ora
Vremea se menține geroasă în următoarele două săptămâni, cu temperaturi mult mai coborâte decât e normal. Din martie însă, vremea se va schimba radical, cu temperaturi ce vor fi peste cele specifice perioadei, anunță meteorologii, care au emis progn

Garanţiile că nu vor creşte taxele „sunt oferite de Cel de sus”, spune ministrul Finanţelor

Mediafax acum o ora
„Garanţiile sunt oferite de Cel de sus”, declară Tánczos Barna, întrebat dacă Guvernul poate garanta că nu vor creşte taxele în 2025. Spune însă că poate fi garantată încadrarea într-un deficit de 7%, în condiţiile actuale, cu un control riguros al

Greenpeace: 76% dintre români sunt îngrijoraţi de efectele schimbărilor climatice

Mediafax acum 3 ore
Peste 80% din populaţia urbană a României consideră că schimbările climatice reprezintă o ameninţare reală, arată un sondaj realizat de Ipsos la comanda Greenpeace România. De asemenea, 76% dintre respondenţii români sunt îngrijoraţi de efectele sch

UPDATE 2 - Incident aviatic pe aeroportul din Toronto. O aeronavă cu 80 de oameni la bord s-a răsturnat pe spate la aterizare. 18 pasageri răniţi au fost transportaţi la spitale locale, potrivit şefului pompierilor - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Echipele de urgenţă au intervenit luni după-amiază pe Aeroportul Pearson din Toronto după un accident aviatic în care a fost a implicat un avion Delta Airlines care decolase de pe aeroportul internaţional din Minneapolis, SUA, şi transporta câteva z

Trafic aerian normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile din București / „Zborurile pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării”

HotNews acum 3 ore
Traficul aerian se desfăşoară în condiţii de ninsoare viscolită, dar în parametri normali, pe Aeroportul „Henri Coandă” şi pe Aeroportul Bucureşti Băneasa, iar nicio cursă nu este anulată din cauza vremii, anunţă marţi, compania Naţională de Aeropor

Horoscop pentru marti, 18 februarie 2025. Previziuni astrale pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Discutiile legate de bani te pot pune pe gânduri. Poate fi vorba, fie despre plăți comune cu partenerul de viata sau rudele, fie despre chestiuni profesionale care implica a cheltui tu ceva bani. Bine este sa stai deoparte, in liniste, sa-ti

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-4°/-1°
mie.

-10°/-0°
joi

-13°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-1°
mar.

-5°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-5°/-0°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/0°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/1°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°
vin.

-3°/4°