Iubitorii teatrului din Târgu Mureş au parte în luna martie de un frumos dialog între doi mari actori ai scenei româneşti, Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele, protagoniştii spectacolului “Câtă’n lună şi în stele”, care se va juca vineri, 15 martie, ora 19.00, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş. Povestea spectacolului “Caramitru – Mălăele, câte’n lună şi în stele” a început în anul 2011 cu ocazia Festivalului Naţional de Teatru. Succesul prezenţei celor doi pe scenă s-a materializat în reprezentaţii cu casa închisă, spectacolul pornind prinţarăpentru a bucura numeroşi iubitori ai teatrului. “Caramitru-Mălăele, câte’n lună şi în stele” aduce pentru prima dată pe aceeaşi scenă două forţe ale interpretării. Graţie şi improvizaţie cu doi vechi prieteni iubitori de versuri, care au puterea şi profunzimea pentru a face din orice întâlnire o lecţie de teatru si poate chiar o lectie de viaţă. Arbitrul dialogului celor doi va fi violoncelistul Adrian Naidin. Publicul spectator va descoperi lirica lui Shakespeare, Topârceanu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu în graiul lui Ion Caramitru şi a partenerului de scenă, Horaţiu Mălăele. (A. Z.)
Iubitorii teatrului din Târgu Mureş au parte în luna martie de un frumos dialog între doi mari actori ai scenei româneşti, Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele, protagoniştii spectacolului “Câtă’n lună şi în stele”, care se va juca vineri, 15 martie, ora 19.00, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş. Povestea spectacolului “Caramitru – Mălăele, câte’n lună şi în stele” a început în anul 2011 cu ocazia Festivalului Naţional de Teatru. Succesul prezenţei celor doi pe scenă s-a materializat în reprezentaţii cu casa închisă, spectacolul pornind prinţarăpentru a bucura numeroşi iubitori ai teatrului. “Caramitru-Mălăele, câte’n lună şi în stele” aduce pentru prima dată pe aceeaşi scenă două forţe ale interpretării. Graţie şi improviz