Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: "Să se strângă haine, nu conserve"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 4 august 2008 ·

Preşedintele a mers astăzi la Tămăşeni, judeţul Neamţ, şi la Săuceşti, judeţul Bacău, pentru a-i asigura pe localnici că vor primi fonduri de la Guvern pentru reconstrucţia caselor afectate de inundaţii. Sursa: Mediafax "O să se dea materiale pentru refacerea casei", i-a spus Traian Băsescu unei bătrâne. El a menţionat că, "începând de mâine, poimâne", celor afectaţi de inundaţii li se vor pune la dispoziţie containere pentru ca aceştia să nu doarmă sub cerul liber.

Şeful statului a menţionat că a avut chiar în această dimineaţă o discuţie cu ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, de la care a primit o confirmare în acest sens. Acesta i-a confirmat faptul că vor fi acordate fonduri pentru refacerea caselor, iar banii vor ajunge la fiecare dintre cei afectaţi. "Avem nevoie de solidaritate, nu numai a Guvernului cu sinistraţii, ci şi solidaritatea fiecărei comunităţi", a mai spus Traian Băsescu.

Tocmai de aceea, el a făcut un apel la solidaritate pentru ajutorarea oamenilor rămaşi fără case în urma inundaţiilor: "Prioritate nu mai este să se strângă apă şi conserve. Prioritatea acum trebuie îndreptată către haine, încălţăminte în mod deosebit, pături, saltele, frigidere, maşini de spăla, obiecte pe care oamenii le-au pierdut şi au nevoie de ele", a explicat preşedintele, precizând că normal ar fi ca acele haine să fie trimise curate.

"Dezastrul se vede după trecere apelor"

Răspunzând unei întrebări, preşedintele a spus că va supraveghea lucrările de reconstrucţie din localităţile afectate de inundaţii şi că, aşa cum a procedat săptămâna trecută, va reveni în zonele din Moldova care au avut de suferit.

"Imaginea dezastrului o vezi după ce trec apele", a spus Băsescu, citat de Mediafax, menţionând că efortul de reconstrucţie urmează celui legat de salvarea vieţilor omeneşti. Şeful statului a ţinut să sublini

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 8 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 8 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 12 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 5 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 6 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 7 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 9 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°