Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marius Baciu vrea concurenţă pe posturi

Publicat in GAZETA de SUD, luni 12 iulie 2010 ·

Echipa Pandurii a susţinut sâmbătă două meciuri de verificare, în urma cărora antrenorul Marius Baciu va decide lotul cu care va pleca în turneu în Austria. În prima dispută, Pandurii au întâlnit „satelitul", scorul final fiind 1-1. Antrenorul Baciu a început meciul în formula: Livshit - Pleaşcă, Rada, Tătaru, I. Constantin - Militaru, Găman, Fărcăşanu, Grecu - Voinea, Vlăduţi. Pentru Pandurii a marcat Voinea (din penalti), iar pentru echipa a doua a înscris Poiană. În cel de-al doilea meci, Pandurii, în formula de bază, a reuşit tot un egal, 1-1, în faţa echipei Jiul Rovinari. De data aceasta, Marius Baciu i-a trimis în teren pe: Lazăr - Popete, Rusu, Chibulcutean, Cardoso - Tilincă, Nalaţi, Vranjes, Hidişan - Sancira, Fertea. Au mai jucat: Pleaşcă, Tătaru, Rada, Grecu, Militaru şi Voinea. Acesta din urmă a reuşit egalarea pe finalul meciului, după ce Jiul Rovinari deschisese scorul prin Şoşoi, în minutul 75. Portarul Mingote nu a putut evolua din cauza unei răceli.

După Ghindeanu, Basara şi Dedu, alţi doi jucători de la prima echipă au fost cedaţi la „satelit". Lucian Pârvu şi Militaru au fost trimişi la Pandurii II de antrenorul Marius Baciu, care i-a chemat la echipa mare pe Stanciu şi Deaconu. În plus, acesta a anunţat că mai vrea jucători în probe. „Sunt nişte posturi pe care trebuie să mai aducem jucători pentru a avea concurenţă. Nu este prea târziu pentru că mai avem şapte jocuri amicale de disputat, deci e timp suficient de acomodare. Deocamdată, am văzut nişte jucători care ar putea face faţă la Pandurii, dar sunt şi câţiva care nu vor face faţă. Am exersat organizarea jocului şi am făcut asta şi la meciuri, şi la antrenamente. Am vrut să văd la jocurile amicale ce au înţeles. Avem jucători inteligenţi care pot face ceea ce le cerem noi, dar trebuie să muncim pentru că avem nevoie de mai multă omogenitate. Am remarcat o organizare bună, dar mai trebu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Transalpina se închide. Autoritățile verifică dacă mai e cineva pe drum. Când se reia circulația

Ziare.com acum o ora
Circulaţia rutieră se închide pe DN 67 C, pe Transalpina, între Rânca, judeţul Gorj şi Curpăt, judeţul Alba, din cauza vremii nefavorabile. Luni, reprezentanţii DRDP Craiova vor verifica dacă mai sunt persoane pe acest sector de drum şi vor monta se

Un avion Boeing chinez s-a întors pe aeroportul din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor - VIDEO

News.ro acum 42 minute
Un avion Boeing aparţinând companiei chineze Hainan Airlines s-a întors duminică pe aeroportul Fiumicino din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor care s-ar putea să fi fost cauzată de o coliziune cu o pasăre, a declarat un purtăto

La Liga: Mallorca – Atletico Madrid 0-1

News.ro acum 57 minute
Echipa spaniolă Atletico Madrid s-a impus duminică, în deplasare, scor 1-0, cu Mallorca, în etapa a 13-a din La Liga. După o primă repriză care s-a încheiat cu scor alb, madrilenii au deschis scorul în urma unui contraatac. Giuliano Simeone a pasat

OFICIAL! Roma l-a dat afară pe Ivan Juric după înfrângerea cu Bologna

Gazeta Sporturilor acum o ora
a pierdut astăzi pe teren propriu în fața celor de la , scor 2-3, într-o partidă a etapei cu numărul 12 din Serie A, iar acest lucru i-a fost fatal lui Ivan Juric. Îi mulțumim lui Ivan Juric pentru munca depusă în ultimele săptămâni. A gestionat o s

Netanyahu a vorbit deja de trei ori la telefon cu Trump de când a fost reales

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benyamin Netanyahu a vorbit cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, despre „ameninţarea iraniană”, într-o a treia convorbire pe care au avut-o în decurs de doar câteva zile, potrivit biroului său, relatează AFP. „În ultimele c

Kremlinul salută „semnalele pozitive” date de Donald Trump privind războiul din Ucraina. „Nu vorbeşte despre înfrângerea strategică a Rusiei”

HotNews acum 4 ore
Kremlinul a afirmat duminică, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, că vede „semnale pozitive” în poziția adoptată de președintele ales al SUA, Donald Trump, cu privire la conflictul din Ucraina, avertizând în același timp că este greu de

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 7 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Cetăţean german căutat pentru omor, prins la frontiera din Satu Mare. Ce au găsit polițiștii în bagaje

HotNews acum 6 ore
Un cetăţean german, în vârstă de 39 de ani, căutat de autorităţile din Germania pentru omor, a fost prins, duminică, de poliţiştii de Frontieră de la Petea, judeţul Satu Mare. În bagajele bărbatului au fost descoperite substanţe interzise, potrivit

Recomandările polițiștilor pentru șoferi în cod galben de ninsori, ploi și viscol

G4Media acum 4 ore
Poliţia Română transmis o serie de recomandări pentru circulaţia autovehiculelor în condiţii de ninsori şi polei şi reaminteşte obligativitatea dotării cu anvelope speciale pentru sezonul rece, transmite News.ro. ”ATENŢIE! Pentru deplasarea pe supra

Datele personale ale unor parlamentari europeni şi britanici au ajuns pe dark web

Adevarul acum 6 ore
Datele personale a patru din zece (44%) dintre membrii Parlamentului European şi a peste două treimi (68%) dintre parlamentarii britanici au ajuns pe dark web, potrivit unei analize publicate recent.

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

10°/12°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°