Am copilărit cu Meme în cartierul Ţiglina 2 din Galaţi. Eram adversari pe terenul de fotbal. Acum suntem adversari pe terenul civilizaţiei.
Meme avea gura mare, dădea la "oase", nu pasa, era ratangiu, greu de suportat chiar şi de prieteni. Îi apreciam cu toţii o singură, dar esenţială, calitate: avea o minge bună de fotbal. Intitulam un alt articol: "Bă Meme, nu mai fugi bă cu mingea". Povesteam cum puştiul Meme lua mingea şi o tulea de pe teren atunci când echipa lui pierdea sau când nu-i ieşea vreun dribling. Se "oftica" foarte des. Să joci fotbal cu Meme devenea de cele mai multe ori un coşmar. În sfârşit, cum se zice, eram şi noi copii...
Fără să intru în vreo analiză freudiană legată de şablonul viitorului adult care se vede încă din copilărie, mă gândeam: "Lumea stadioanelor este diferită de cea a librăriilor. Tupeul şi "bagabonţeala" sunt apreciate mult mai mult decât o conversaţie cultă. Totuşi, am pretenţia de la unul ca Meme să aducă un aer de civilizaţie în fotbalul românesc. Atâta timp cât nu a intrat în fotbal de foame - ca mulţi alţii - atâta timp cât fotbalul a reprezentat o pasiune pentru el şi nu o cale de a ieşi din sărăcie - ca pentru mulţi alţii - mă întreb ce-l costă să fie demn, echilibrat, elegant. Pe scurt, un domn. Aristocraţia nu s-a născut în Ţiglina 2, dar manierele se pot învăţa oriunde şi oricând." Spuneam aceste lucruri pentru că Meme e un tip educat, din punct de vedere universitar cel puţin. Şi îmi închipui că are destule cărţi prin casă.
Recentul episod din Macedonia în care Meme şi "gorila" lui au agresat echipa Pro TV-ului (post care a transmis meciul!) m-a lăsat cu gura căscată. Dacă citeşti transcrierea schimburilor de cuvinte, rămâi blocat. Un limbaj de cea mai joasă speţă, o agresiune pe cât de inutilă, pe atât de mizerabilă. Cu tot stresul momentului, atitudinea echipei de filmare a fost civilizată. Reporterul P
