Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NICOLAE MANOLESCU: Le Mont Ventoux

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 29 octombrie 2008 ·

Nu s-a încheiat bine sezonul ciclist 2008 şi Le Tour de France 2009 e pe toate buzele.

Miercuri 22 octombrie, Christian Prudhomme, directorul Turului, a prezentat la Palatul Congreselor din Paris traseul şi regulile de disputare ale ediţiei de anul viitor. Încă din vară circulau primele informaţii despre Turul 2009. Pe 4 iulie Lance Armstrong anunţa la Monaco (de unde va porni caravana un an mai târziu, zi cu zi) că are de gând să participe din nou. Intenţia lui a tulburat apele. Recordmenul absolut al Turului Franţei are 37 de ani. Chiar în ziua lansării de către Prudhomme a proiectului, Armstrong îşi diminua singur la jumătate şansele revenirii. Cauza n-ar fi nici vârsta, nici lipsa de pregătire, ci sentimentul că nu e binevenit în Franţa. De altfel, Prudhomme a comentat destul de acru revenirea: „Prezenţa lui nu e nici bună, nici rea. E un personaj în afara normei, dar la plecarea în cursă, toţi cicliştii se află pe aceeaşi linie“. Franţa e singura ţară în care Armstrong nu e iubit.

Ediţia 2009 are câteva particularităţi remarcabile: nu mai mult de trei etape consecutive de plat, o etapă din trei pe munte, reapariţia contracronometrului pe echipe, un traseu absolut inedit. Cursa pleacă din Principatul Monaco şi, trecând prin cinci ţări, urmează conturul golfului până la Barcelona, ca să urce apoi prin Pirinei spre nord şi de acolo spre est, până în munţii Vosgi, apoi din nou spre sud prin Alpi, debuşând în penultima etapă pe Mont Ventoux. Un avion îi duce pe ciclişti pe Montereau-Fault-Yonne, ca să încheie Turul pe Champs-Élysées, ca în fiecare an. Cum se vede, un traseu răsucit, ca niciodată. Marea noutate e Mont Ventoux.

În 1336 Petrarca îl urca, având sub braţ Confesiunile Sf. Augustin, în cea dintâi excursie montană consemnată istoric, dacă nu punem la socoteală incursiunea militară a elefanţilor lui Hannibal. 672 de ani d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 7 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Știri România VIDEO. O femeie a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat!

Ziua Constanta acum 19 minute
O operațiune de salvare a fost finalizată cu succes astăzi, 12 iulie, de către salvamontiștii din Hunedoara, asistați de un echipaj al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) Caransebeș. Intervenția a avut loc în Masivul Retezat, unde o persoană d

Turul Franţei: Jonathan Milan a câştigat sprintul la finalul etapei a opta

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul italian Jonathan Milan s-a impus sâmbătă în etapa a opta a Turului Franţei, reuşind astfel prima victorie în Le Tour, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 2 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 3 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°