Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu doctoratul pe masă

Publicat in Adevarul, miercuri 20 iunie 2012 ·

Confruntarea dintre Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria s-a înteţit.

Victor Ponta e acuzat de plagiat de către prestigioasa revistă "Nature". Actualul prim-ministru va trebui să răspundă până la urmă de ce are atât de multe citate fără ghilimele în lucrarea de diplomă a domniei sale. Aceasta a fost mutarea preşedintelui Traian Băsescu. Mutarea prim-ministrului Victor Ponta pare a fi declanşarea în regim de urgenţă a procedurii de demitere a preşedintelui. Ambele strategii sunt în desfăşurare şi nu vor fi finalizate până vineri, când România trebuie să dea un răspuns în ce priveşte persoana care va merge la Bruxelles, la Consiliul Europei.

Prestigiul lui Victor Ponta a fost puternic zdruncinat de articolul din „Nature", mai ales că a fost preluat şi de cotidianul german „Frankfurter Allgemaine Zeitung", unul dintre cele mai influente ziare europene. Nu ştiu dacă primul ministru Victor Ponta îşi va rezolva problema cu plagiatul în România, societatea românească e mult mai iertătoare, mai ales că generaţii întregi de copii au luat BAC-ul copiind. Copiatul a fost şi încă mai este un lucru banal şi trecut cu vederea în şcoala românească. Problema domniei sale este mare pe plan extern. Acolo nu prea merge cu copiuţe. În urmă cu doi ani, în Germania a fost un scandal imens provocat de faptul că ministrul Apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, a plagiat în teza de doctorat. Ministrul şi-a dat rapid demisia. Preşedintele Ungariei, Pall Schmitt, a renunţat la poziţia sa după ce s-a dovedit că a plagiat şi el. Deci, în ultimii ani, doi înalţi demnitari au fost obligaţi să recunoască faptul că s-au folosit de munca altora pentru a-şi obţine titlurile universitare. Cred că acest nou scandal al plagiatului îi va şubrezi poziţia actualului prim-ministru pe plan internaţional. Angela Merkel nu-l va bate pe umăr, iar ceilalţi şefi de stat şi de guvern îl vor ocoli p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 55 minute
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum 12 minute
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum 42 minute
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

UPDATE Sorana Cîrstea și Irina Begu, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Următoarea ei adversară este argentinianca Mar

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum o ora
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°