Spectrul unui Iran transformat in putere nucleara ii bantuie in egala masura pe arabi si israelieni. Cei care constituie forta aflata in spatele eforturilor de a curma ambitiile nucleare ale Iranului sunt insa Israelul si Statele Unite. In acest triunghi americano-arabo-israelian se afla cheia problemei si posibila ei solutie.
Desi revolutia islamica a ayatollahului Khomeini din 1979 a intrerupt vechea alianta dintre Israel si Iran, cele doua state au continuat sa se angajeze in afaceri comune, cu binecuvantarea SUA. Afacerea Iran-Contra din anii ’80, in care Israelul furniza arme Republicii islamice in razboiul impotriva Irakului, este o dovada in acest sens. Israelul si Iranul, doua puteri nonarabe intr-un mediu arab ostil, impartaseau interese comune fundamentale, pe care revolutia islamica nu putea sa le schimbe.
Cele doua tari au intrat in conflict deschis in perioada guvernului Yitzhak Rabin in primii ani ai deceniului noua, atunci cand mediul strategic se afla in plina schimbare generata de victoria americana in primul razboi din Golf si de prabusirea Uniunii Sovietice. Sub egida SUA, procesul de pace arabo-israelian a produs o serie de progrese majore – conferinta de pace de la Madrid, acordurile de la Oslo, acordul de pace dintre Israel si Iordania, semiapropierea de Siria si prezenta sporita a Israelului in state arabe din Maroc pana in Qatar. Aceasta evolutie s-a transformat in cel mai groaznic cosmar al unui Iran tot mai izolat.
Aflate la aceasta raspantie, Israelul si Iranul, doua puteri aflate in competitie pentru suprematia intr-un Orient Mijlociu in rapida schimbare, au ales sa imbrace aceasta competitie in haine ideologice. In conflict se aflau acum Israelul, un bastion al democratiei luptand impotriva expansiunii unui imperiu siit obscurantist, si, de partea opusa, Iranul, hotarat sa-si apere revolutia prin mobilizarea mase
