Horia Ghibuțiu: Departe de a nedumiri dacă e bine sau nu, se cuvine să observăm că intrarea unei personalităţi din mass-media în politică nu e deloc nouă. Iar partidul care a avut această idee la noi n-a inventat roata. Sursa: EVZ

Dacă tot dezbatem de o săptămână intenţia cuiva, care a devenit celebru apărând în media, de a participa la alegerile parlamentare parţiale din Colegiul 19 pentru Camera Deputaţilor, să fim de acord asupra argumentului că acest lucru se întâmplă frecvent - şi de mult timp - în lumea largă.

Ca să vedeţi cât de veche e chestiunea, un comentariu de pe Slate.com aminteşte de cazul mogulului american Hearst, acesta ajungând la începutul secolului trecut stăpânul unui amărât de vot în Camera Reprezentanţilor, deşi conducea un imperiu media. Mai încoace, în SUA, pot fi menţionate cazurile politicienilor ex-jurnalişti Dan Quayle şi Al Gore. În Israel e chiar o modă, ziare ca „Haaretz” devenind o pepinieră pentru Knesset.

Nici la noi nu e o noutate, mijloacele de informare în masă oferind materie primă din belşug pentru politică, de la ziarişti precum Corneliu Vadim Tudor, Octavian Ştireanu, Radu Mazăre, Sergiu Andon până la, mai recent, Sever Voinescu sau Traian Radu Ungureanu.

Dar de ce să laşi azi lavaliera şi tastatura pentru un microfon în parlament? Să fie atât de simplu - doar o banală cursă având ca finiş căpătuiala? Sunt massmedia şi politica interşanjabile, deopotrivă ferestre de oportunitate pentru cei care n-au la bază o meserie cinstită?! Şi de ce să schimbi benevol o imagine bunicică, pe care ţi-ai construit-o cu migală, cu una a oamenilor politici, care, oricum, sunt o apă şi-un pământ, nu-i aşa? În plus, cum să convingi publicul care te plăcea aşa cum erai că poţi să fii şi altfel, adică funciarmente responsabil?

În articolul „Când jurnaliştii intră în politică”, Edward Wasse