Moscova şi Beijingul au semnat la sfârşitul săptămânii trecute mai multe contracte în domenii de importanţă strategică, precum armament, energie şi comerţ. Rusia şi China au încheiat şi cel mai mare acord pentru furnizarea de armament din ultimii zece ani, însă analiştii militari spun că scopul asiaticilor este, de fapt, obţinerea tehnologiei pentru a o folosi în producţia autohtonă.
Xi Jinping, noul preşedinte al Chinei, a ales Rusia pentru prima sa vizită oficială în străinătate, iar Moscova s-a asigurat că reuniunea va fi una prolifică. Pe lângă întrevederile cu Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, dar şi cu alţi oficiali, în urma vizitei au rămas mai multe contracte bilaterale, toate în domenii de importanţă strategică.
Faptul că Rusia şi China nu fac rabat de la niciun efort pentru a-şi consolida relaţiile diplomatice, economice şi militare este explicat de analişti prin dorinţa şi nevoia acestora de a crea o contrapondere influenţei Statelor Unite în Occident.
Totodată, extinderea alianţei dintre Moscova şi Beijing pe tot mai multe planuri poate fi înţeleasă prin nevoia celor două ţări de a se pune la adăpost de criza izbucnită din SUA şi din care Europa încă nu a reuşit să iasă.
Şi, dacă mai exista vreun dubiu asupra intenţiilor celor două superputeri, preşedintele de la Beijing a ţinut să avertizeze printr-un discurs Vestul să nu se mai amestece în chestiunile interne ale altor state.
Principalul mesaj transmis de Xi Jinping la încheierea vizitei de trei zile a fost că vrea legături militare mai strânse cu Rusia, iar cele două state vor continua să colaboreze pentru a-şi coordona acţiunile politice, strategice şi care ţin de armate.
„Până acum, apropierea Chinei de Rusia s-a datorat întâlnirilor din sălile ONU, unde ambele ţări sunt membre permanente ale Conciliului de Securitate şi unde,