Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primiţi cu colindul?

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 18 decembrie 2008 ·

Bucuria de a merge din casă în casă pentru a vesti Naşterea Domnului este văzută de mulţi doar ca un prilej de a câştiga bani Sursa: Mihai Spiridonică

Din Oltenia până în Banat, din Bucovina până în Dobrogea sau Moldova, obiceiul colindelor este valorificat şi trăit intens în seara de Ajun şi în zilele de Crăciun şi de Anul Nou. Cetele de colindători se adună la lăsarea serii şi pornesc din casă în casă pentru a da vestea Naşterii Domnului şi pentru a ura de bine gazdelor. Etnologii spun că după 1989 obiceiurile au înviat mai ales în mediul rural. La oraş însă, multora le este teamă să-şi trimită copiii la colindat şi se declară agasaţi de cei care vor neapărat să-i colinde pentru a-şi rotunji bugetul.

Tradiţie în grupuri restrânse înainte de ’89

„Colindatul a reînviat în mediul rural, după 1989, odată cu acordarea libertăţii religioase. În anii ’70 şi ’80 obiceiul era practicat de copii, în special prin tramvaie, spre deliciul spectatorilor, dar şi în grupuri restrânse de prieteni sau în familie. Obiceiul nu dispăruse complet nici măcar în acea perioadă, chiar dacă era redus din punctul de vedere al repertoriului pe de-o parte, iar pe de altă parte, din punctul de vedere al manifestării“, afirmă etnologul Şerban Anghelescu.

Practica nu se pierde, de la cei mici la cei mari, colindele atrag. Urările, cântecele şi jocurile din preajma Sărbătorilor de Iarnă trebuie să asigure un viitor strălucit recoltei şi prosperitate gospodăriilor. „Sensurile arhaice pe care le ştiu etnografii, originea colindei nu trebuie ştiute de cei care pleacă să vestească. Pur şi simplu, colindatul este un semn de solidaritate umană“, este de părere etnologul.

„Cântările de pe scara blocului nu mă încântă“

„Ador Sărbătorile de Iarnă şi mai ales colindele. Doar că mai bine le ascult la televizor decât să deschid uşa în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Constantin: Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii. Este mecanismul de calcul european, care va fi aplicat şi în România

News.ro acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a anunţat după şedinţa de Guvern că salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii, el precizând că est

Produs retras de la Lidl: Poate provoca o senzație de arsură și leziuni la nivelul gurii

Wall-Street.ro acum 2 ore
Producătorul Felföldi Édességgyártó Kft. recheamă în prezent produsul „ALPENFEST Covrigi cu sare și ciocolată sortați, 140g" cu termenul de valabilitate 28.02.2025 și lotul 8511. Retailerul Lidl a anunțat rechemarea produselor din această gamă. Nu s

Două asistente medicale vor fi judecate, după incendiul în care au murit 9 pacienți de la Spitalul Județean din Piatra-Neamț

Libertatea acum 3 ore
Parchetul General a anunțat finalizarea anchetei în dosarul incendiului de la Spitalul Județean din Piatra-Neamț. Două asistente au fost trimise în judecată, în stare de libertate, pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și ner

Laura Vicol a fost scoasă din arest pentru a fi dusă la spital SURSE

Ziare.com acum 3 ore
Laura Vicol, fosta șefă a Comisiei juridice din Camera Deputaților, a fost dusă joi dimineață, 6 februarie, la un control de cardiologie. Potrivit unor surse G4Media, Vicol ar fi acuzat probleme medicale, fiind dusă la un control la policlinica Mini

Ministrul Dezvoltării anunță că taxa pentru extrasele de carte funciară va fi eliminată. Când va fi implementată măsură și care sunt excepțiile

HotNews acum 2 ore
Ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla, a anunțat că proprietarii de terenuri și imobile vor putea să obțină gratuit extrase de carte funciară și a oferit și un orizont de timp în acest sens. Oficialul a precizat, totodată, că vor fi abrogate și tarife

Primele avioane de luptă Mirage 2000-5 au ajuns în Ucraina, anunță Franța

HotNews acum 4 ore
Avioanele de luptă Mirage 2000-5 pe care Parisul le-a promis Kievului au fost livrate Ucrainei pentru a o ajuta să-și apere spațiul aerian împotriva Rusiei, a anunțat joi ministrul francez al apărării, Sebastien Lecornu, relatează AFP, citată de Age

Ministrul Finanțelor: Contrar zvonurilor alarmiste din ultimele zile, delegația FMI nu a cerut României măsuri drastice, majorări de taxe sau măsuri de austeritate

HotNews acum 4 ore
Delegația Fondului Monetar Internațional se află într-o vizită de lucru informală la București și, contrar zvonurilor alarmiste din ultimele zile, nu a cerut României măsuri drastice, majorări de taxe sau măsuri de austeritate, spune Tanczos Barna,

Doi tineri, reținuți după ce au creat o identitate feminină falsă și au înșelat un bărbat pe internet. Suma impresionantă pierdută de acesta

Adevarul acum o ora
Doi tineri în vârstă de 20 de ani, din Horezu, au fost reținuți de autorități, după ce au creat un profil feminin fals pe Facebook și au păcălit un bărbat din aceeași localitate să le trimită sute de mii de lei în decurs de un an.

Compania MVM din Ungaria crede că tranzacţia cu E.ON Energie România se va încheia în iunie sau iulie

News.ro acum 55 minute
Compania energetică de stat MVM Group din UngarIa se aşteaptă să încheie acordul de cumpărare a unei participaţii majoritare la E.ON Energie România în iunie sau iulie, a declarat joi directorul general al MVM pentru site-ul economic Portfolio.hu, i

Pregătirile pentru întâlnirea Putin-Trump sunt într-un „stadiu avansat”, anunță un deputat rus. Detalii noi despre discuțiile care ar putea influența războiul din Ucraina

HotNews acum 40 minute
Leonid Sluțki, președintele Comisiei pentru afaceri internaționale a Dumei de Stat, a afirmat că întâlnirea dintre Vladimir Putin și Donald Trump ar putea avea loc în februarie sau martie. Potrivit acestuia, discuțiile ar urma să includă teme de sec

Vremea

București
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/4°
Iasi
acum

joi

-3°/2°
vin.

-4°/3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-4°/3°
Constanta
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

1°/4°
dum.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/4°
vin.

-2°/2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-2°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/6°
sâm.

-0°/7°
dum.

0°/6°