Sunt multe probleme mari care aşteaptă de 20 de ani să fie, cumva, rezolvate. E vorba despre economie, educaţie, sănătate. Nu mai spun de nevoia de reformare a clasei politice şi a domeniului justiţiei. În unele locuri s-a făcut câte ceva, dar întotdeauna prea puţin. Dar nu cred că există un loc unde societatea noastră să fi eşuat într-o asemenea măsură cum este cel al rezolvării problemei câinilor fără stăpân. În acest domeniu zici că te afli într-o lume în faţa căreia se înclină până şi imaginaţia întortocheat-depresivă a lui Kafka.
Un recent sondaj de opinie arăta că peste 70% din locuitorii Capitalei sunt deranjaţi de haitele de câini de pe străzi. Mă gândesc că pentru nicio problemă ce priveşte vieţile noastre nu s-a înregistrat un asemenea acord. Şi atunci, ce aşteaptă primarul Sorin Oprescu? 70% din alegători vor ca străzile şi parcurile să fie eliberate de câinii fără stăpân. Rezolvarea acestei probleme i-ar aduce simpatia oamenilor şi l-ar scăpa de povara celui mai lung cârnat din lume. E ciudat de ce nu reacţionează, mai ales că are pâinea şi cuţitul.
Cred că problema câinilor fără stăpân va deveni, în curând, dacă nu a devenit deja, una naţională. Sunt cazuri de primari care strâng câinii din comunele pe care le păstoresc, îi încarcă în camioane şi îi varsă la marginea unui oraş mai mare. E un haos generalizat. Serviciul de ecarisaj nu face faţă şi ştiu cel puţin cinci străzi din Bucureşti controlate de câinii vagabonzi. Mersul pe bicicletă e aproape imposibil în oraşele din România. Şi asta nu din cauza şoferilor, ci, mai ales, din cauza pericolului de a fi atacat de o haită de câini. Sunt atâţia oameni muşcaţi, atâţia copii sfâşiaţi, încât asemenea accidente au devenit banale.
Dacă cineva vrea să înţeleagă de ce lucrurile se schimbă atât de greu în România, ar trebui să studieze problema câinilor vagabonzi. Ceauş
