Copiii noştri mănâncă prost, oricât de mult am investi în coşul zilnic, micuţii noştri respiră aer poluat, oricât de liniştitoare ar fi cifrele de pe panoul din Slatina care raportează gradul de poluare ca fiind în limite normale, alergiile apar de nu ştii unde şi nimeni nu-ţi spune cu certitudine de unde să începi investigaţiile... Şi aşa speriat cum oricum eşti, apare criza laptelului contaminat, a conservelor cu nu ştiu ce, nebunia bisfenolului A din biberoane, a compuşilor nocivi din jucăriile de plastic, a vopselurilor din materialele textile, a apei cu nitriţi, a mezelurilor suprasaturate cu E-uri nocive etc. Ca scenariul, şi din păcate nu e doar atât, să devină şi mai grav, am deschis de curând, cu oameni din instituţii din agricultură, discuţia privind legumele produse în judeţ. Că este renumita roşie din sudul judeţului, lăudată de specialişti în timp ce o hulim pe cea crescută în vată prin Turcia, gogoşarul dinspre Vâlcea, castraveţii de grădină după care alergi în piaţă, în detrimentul celor în folie de prin supermarket, ideea ar fi că visul de a mânca sănătos, de la piaţă, exact asta este... un vis, iar cei care au argumente solide pot contrazice. Dacă autorităţile şi-ar face treaba respectând întocmai metodologia de control, cum nu se întâmplă, că doar suntem români şi ne pasă de-ai noştri, în acest caz de producători sau comercianţi, mitul produselor sănătoase, de la ţară, s-ar stinge rapid. În schimb, asigurarea este la modul următor: dau şi ei cu ce dau, le forţează creşterea şi coacerea, dar nici aşa de rău nu este, că n-au bani să dea în cantităţi mari şi nici produsele n-au concentraţia de pe etichetă. Când e să explici, în schimb, cum de îngrăşămintele se administrează direct din puţul de apă, fără ca producătorului să-i mai pese că azotatul sau complexele aruncate cu sacul au ajuns în pânza freatică, nu doar în stratul de roşii, „unii dintre