Horia Ghibuţiu: Pe 1 ianuarie, cu ocazia Concertului extraordinar de Anul Nou de la Viena, dirijorul Daniel Barenboim a contrazis magnific vechea zicere „când tunurile vorbesc, muzele tac“.
Departe de Gaza, adică la aproximativ 2.400 de kilometri - cât despart Viena de teatrul de război din Orientul Mijlociu -, cel mai mediatizat eveniment al muzicii clasice, televizat în direct de 71 de ţări, a transmis un tulburător simbol al păcii, prin bagheta celui de-al 14-lea dirijor ajuns la pupitrul acestor concerte cu o tradiţie începând din 1939.
Splendida sală vieneză Musikverein a cunoscut o serie de premiere în 2009, după cum s-a putut constata şi din excelenta transmisie a TVR (sunt cam singurele cuvinte bune meritate de televiziunile noastre după Sărbători...). Concertul a fost o ediţie memorabilă fiindcă între valsurile familiei Strauss şi-au făcut loc acordurile unei simfonii de Josef Haydn, marcând comemorarea a două veacuri de la dispariţia compozitorului. Mai presus de această derogare, rară în istoricul unui concert cu repertoriu conservator şi gustată doar de melomani, a impresionat însă invitarea dirijorului israeliano-argentinian Daniel Barenboim la un eveniment asistat pe viu de 1.750 de spectatori, pentru ale căror scaune sunt de obicei circa 60.000 de cereri!
De ce a fost atât de inspirată alegerea lui Barenboim? Pentru că, sub bagheta lui, „Poveştile din Orient“ ale lui Johann Strauss-fiul, interpretate în prima parte a concertului, au sunat cu totul altfel în aceste zile ale asediului din Gaza. Şi mesajul dirijorului, care şi-a manifestat speranţa că 2009 va fi un an al păcii în lume şi al dreptăţii în Orientul Mijlociu, a amintit audienţei de conflictul care a umbrit sfârşitul lui 2008 şi începutul lui 2009. Dincolo de acestea, vocea lui Daniel Barenboim trebuie să fie ascultată, întrucât el însuşi este cel mai bun