Recent, reputatul Cristian Tudor Popescu (CTP) a prezentat, la emisiunea sa săptămânală de pe Pro Cinema, filmul lui Lars von Trier “Melancholia”. Comentariile prezentatorului au fost, ca de obiecei, pertinente. La un moment dat, însă, o afirmaţie mi-a zgâriat urechile: “Melancholia” – un “film antiuman”.
Cred că CTP s-a lăsat, şi de data aceasta, dus de primul impuls în analiză şi de farmecul formulărilor radical-bombastice, ca de atâtea ori în carieră.
„Melancholia” – film „antiuman”?
Trebuie spus de la bun început că recenzia lui Cristian Tudor Popescu la filmul lui von Trier, văzut de mulţi de la momentul premierei ca o capodoperă, a fost unul dintre cele mai bune texte despre “Melancholia” scrise atunci, poate cel mai bun. Şi în speech-ul său introductiv de sâmbătă seara, comentatorul a reluat câteva observaţii pertinente, unele lansate de domnia-sa în premieră în spaţiul autohton.
Astfel, s-a vorbit din nou despre filiaţia christică a eroinelor autorului danez, aceşti “Christoşi feminini”, cum i-a numit plastic CTP (“Iisus a fost femeie” se numea un text mai vechi al său despre personajul lui Emily Watson din filmul “Breaking the Waves”). Iarăşi, sorgintea lor a fost identificată corect în prestaţia “domnişoarei” Falconetti din “Patimile Ioanei d’Arc” (ceea ce vorbitorul explicase şi cu ocazia difuzării, anul trecut, a capodoperei lui Dreyer) – moment “peste mode şi timp” al cinematografului. Se ştie, însă, cât de puternică şi de explicită, în ce-l priveşte pe von Trier, este legătura dintre cei doi mari cineaşti danezi.
“Ardere de tot”
Problema e, însă, că toate aceste afirmaţii – care, în scris, au spaţiu să se dezvolte şi să devină convingătoare –, lansate apodictic într-un discurs TV, cu tonul tăios care-i marca celui de care vorbim, dau senzaţia de vulgarizare şi de simplism. Impresia neplăcută s-a accentuat când CTP a î
