Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Critica loială

Publicat in Adevarul, miercuri 10 septembrie 2014 ·

Nimic nu pare să irite mai mult pe diriguitorii de orice fel ai societăţii româneşti actuale decât invitaţia de a se privi în oglindă. Analiza lucidă este suspectată din start. Omul cinstit, care spune lucrurilor pe nume, este bănuit din principiu.

Lipsa simţului critic se vede înainte de toate în mass-media. Nici nu putea fi altfel. Exerciţiul comunicării publice este cel mai evident. Or, punerea pe faţă în slujba unor partide sau/şi cercuri financiare a compromis pe termen lun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE 2 A fost emisă avertizare Ro Alert. București. Incendiu puternic. Pompierii intervin cu 24 de autospeciale de stingere (video)

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic se manifesta, duminica, la doua hale din Bucuresti, pe o suprafață de 1.000 de mp. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale. UPDATE 2 24 de autospeciale, trei autoscări, descarcerare și trei ambulante SMURD. În interior sunt

Patru noi decese în rândurile pacienţilor bolnavi de COVID-19. Bilanţul celor care au pierdut lupta cu noul coronavirus este de 1.266

Adevarul acum 5 ore
Numărul total al pacienţilor care au pierdut lupta cu noul coronavirus a ajuns la 1.266, după alte patru cazuri raportate, duminică după-amiază în rândul persoanelor internate, potrivit INSP. Alte trei decese au fost comunicate de către reprezentanţ

REPATRIERE. MAE: 32 de români, aduși din Liban și Siria, cu o aeronavă Tarom

Gandul acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat, duminică, repatrierea a 32 de cetățeni români din Liban și Siria, afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian ca urmare a pandemiei de COVID-19. Potrivit unui comunicat al Ministerului Af

LIVE VIDEO Andocarea capsulei SpaceX Crew Dragon. Cei doi americani de la bord vor ajunge pe Staţia Spaţială Internaţională

Adevarul acum 5 ore
Capsula Crew Dragon, lansată sâmbătă pe orbită cu ajutorul unei rachete Falcon 9 a SpaceX, cu misiunea de a duce doi astronauţi americani la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale se apropie de laboratorul orbital. Cuplarea este prevăzută pentru ora

Salvatorii în alertă! Explozie urmată de incendiu la parterul unui bloc cu 10 etaje

Ziua Constanta acum 3 ore
O explozie urmată de un incendiu a avut loc, duminică după-amiază, la parterul unui bloc cu zece etaje din municipiul Iaşi. În urma incendiului au ars bunurile din bucătărie şi au fost deteriorate şi cele două camere. Nu a fost necesară evacuarea lo

Angajat din Penitenciarul Giurgiu, confirmat pozitiv! Ce a făcut până atunci în pușcărie

Cancan acum 3 ore
Un agajat al Penitenciarului Giurgiu a fost găsit, duminică, infectat cu virusul COVID-19! Lucra în sistemul medical al închisorii și a purtat mereu echipament de protecție. CITEȘTE ȘI: UN BĂRBAT DIN IAȘI A MERS LA SUPERMARKET, IAR PAZNICUL I-A LUAT

Manifestaţie la Londra în semn de protest faţă de moartea afroamericanului George Floyd FOTO VIDEO

Adevarul acum o ora
Sute de persoane au manifestat duminică la Londra, în semn de protest faţă de moartea, luni, în Statele Unite, după ce a fost arestat de poliţie, a lui George Floyd, un afroamerican în vârstă de 46 de ani, a constatat un jurnalist AFP.

MAE: Un român, muncitor sezonier la o fermă din Bavaria, confirmat cu COVID 19

HotNews acum 27 minute
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că un român, muncitor sezonier la o fermă din Bavaria, Germania, a fost confirmat cu COVID-19. Acesta este internat în spital, starea lui de sănătate fiind bună. Potrivit unui comunicat al Ministerului Afaceri

AFIRMAȚII. Rareș Bogdan: PNL va da premierul în următorii patru ani, orice ar face cei din PSD. Este normal ca opoziția să își dorească să răstoarne puterea

Gandul acum 19 minute
Europarlamentarul Rareș Bogdan susține ferm că în următorii patru ani, cât va fi Klaus Iohannis președinte PNL va fi partidul care va da premierul, în ciuda încercărilor partidelor de opoziție de a răsturna puterea. Rareș Bogdan a comentat posibilit

Papa Francisc, mesaj important! „Vindecarea oamenilor este mai importantă decât economia”

Cancan acum 59 minute
Papa Francisc a ținut să transmită un mesaj important în contextul pandemiei de coronavirus, care încă amenință lumea. Acesta a subliniat că toate eforturile are trebui concentrate pe populație și pe vindecarea și protejarea acestei, nu pe problemel

Vremea

București
acum

17°
dum.

16°/17°
lun.

11°/22°
mar.

9°/13°
mie.

8°/21°
Iasi
acum

12°
dum.

12°/12°
lun.

8°/16°
mar.

7°/16°
mie.

9°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

16°/17°
lun.

13°/19°
mar.

10°/13°
mie.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

10°/11°
lun.

8°/16°
mar.

5°/14°
mie.

8°/15°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/13°
lun.

10°/19°
mar.

7°/17°
mie.

8°/20°

Editoriale