Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politicienii care acuză SIE îşi pierd credibilitatea în exterior

Publicat in Adevarul, miercuri 3 aprilie 2013 · ·

Directorul SIE Teodor Meleşcanu dezvăluie că şi la nivelul de conducere al SIE s-au făcut intervenţii pentru a schimba modul de gândire sau de acţiune dar că acestea nu au avut niciodată niciun succes. Deirectorul SIE atragte atenţia că politicienii forumulează la adresa SIE acuzaţii care nu se verifică, partenerii externi îşi pierd încrederea în cei care acuză, un lucru grav din moment ce aceştia reprezintă interfaţa României. Traian Băsescu spune că se fac presiuni politice asupra serviciilor secrete, iar şeful SRI George Maior a invocat şi el astfel de presiuni.Există şi asupra SIE? Evaluarea unor astfel de presiuni e subiectivă. Niciodată nu a existat o intervenţie la nivelul conducerii serviciului care să determine acţiuni la limita legii sau chiar dincolo de lege. O astfel de acţiune nici nu ar fi posibilă datorită organizării serviciului: un regulament stabilit, ordine scrise, verificări încrucişate. Sigur, la nivel de comandă, că la nivelul aparatului nu prea ştiu ei cine lucrează, au mai fost anumite demersuri care într-un fel pot fi interpretate ca o modalitate de a influenţa o anumită direcţie de acţiune sau de gândire. "Dar chiar aşa a fost, ia mai gândiţi-vă voi”, cam genul acesta de intervenţii au fost, dar presiuni nu au existat. Au fost gestionate la nivelul nostru, nu s-au transmis la nivel inferior. Acuzaţiile de politizare pot fi considerate o formă de presiune, poate asupra unora care văd cum cariera lor ar putea să ia o altă turnură? Nu pot să vorbesc în numele tuturor, pe mine nu mă impresionează deloc. De multe ori după o astfel de declaraţie mi s-a dat un telefon, „las-o, că era într-un context, dar noi vă respectăm şi ştim ce faceţi“. Declaraţiile de genul acesta sunt de imagine, dar asta nu înseamnă că nu au impact negativ asupra moralului lucrărorilor. Cei care lucrează în SIE sunt oameni obişnuiţi cu rate la bancă şi noi le cerem să facă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui George Simion după anunțul de trimitere în judecată a lui Călin Georgescu. „Arată fața dictatorială a acestui regim”

HotNews acum 4 ore
George Simion spune că trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu demonstrează „clar fața dictatorială a acestui regim”. Liderul AUR a reacționat la jumătate de oră de la anunțul Parchetului General. „Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu a

Blocul Național Sindical susține că măsurile anunțate de Ilie Bolojan „sunt dureroase și nediscutate cu partenerii sociali”

HotNews acum 35 minute
Blocul Național Sindical (BNS) a transmis un comunicat ca reacție la declarațiile premierului, miercuri, și „solicită consultări reale, transparență și solidaritate în deciziile care afectează întreaga societate”. În comunicatul emis, BNS susține că

Ilie Bolojan spune că primele de pensionare de la CCR sunt imorale. „Ele sunt legale, dacă au bani să le dea”

Adevarul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, 2 iulie, că „primele de pensionare" pe care le solicită judecătorii de la Curtea Constituţională deși sunt legale pot fi considerate, în contextul actual, „imorale".

LIVE VIDEO Ilie Bolojan prezintă măsurile fiscale, într-o conferință de presă

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține, azi, 02 iulie, la Palatul Victoria, o conferință de presă în care va face public pachetul de măsuri fiscale pe care le va lua Guvernul în perioada următoare pentru a rezolva problema deficitului bugetar excesiv.

Bolojan: Pensiile şi salariile rămân plafonate şi anul viitor

BusinessMagazin acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a anunţat că pensiile şi salariile din sectorul public vor fi plafonate anul viitor. Măsura este temporară şi vine după creşterile mari din 2024, pe care, spune premierul, bugetul statului nu le mai poate susţine.

Oficial al Ambasadei SUA în București, despre Visa Waiver: „România rămâne candidată la program”

Adevarul acum 2 ore
Michael Dickerson, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA în România, a declarat miercuri, 2 iulie, că România rămâne candidată la programul Visa Waiver.

Mihai Leu va fi înmormântat vineri în orașul său natal

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
, fostul campion mondial de box, va fi înmormântat vineri, în orașul său natal, Hunedoara, după cum au anunțat apropiații săi pe pagina de Facebook a pugilistului.

Ilie Bolojan anunță creșterea ACCIZELOR cu 10% pentru alcool, combustibil și țigări

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a prezentat noile măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, printre care creșterea accizelor la alcool, țigări și combustibil. În vederea situației economice cu care se confruntă statul român, Ilie Bolojan a anunțat o

Ilie Bolojan: Preşedintele ne-a cerut să nu creştem TVA, din păcate am ajuns la această soluţie

BusinessMagazin acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a dezvăluit că decizia privind creşterea TVA a fost luată deşi preşedintele Nicuşor Dan le-a solicitat guvernanţilor să nu majoreze taxa. „Din păcate am ajuns la această soluţie”, a explicat Bolojan.

Google, somat să plătească sute de milioane de dolari în SUA. Gigantul este acuzat de colectarea abuzivă de date mobile

Adevarul acum 33 minute
O curte cu juraţi din California a decis marţi că Google va trebui să le plătească mai mult de 314 milioane de dolari utilizatorilor de telefoane smart cu sistem de operare Android din acest stat american pentru că le-a colectat datele mobile fără u

Vremea

București
acum

25°
mie.

17°/31°
joi

17°/32°
vin.

22°/35°
sâm.

22°/33°
Iasi
acum

26°
mie.

14°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

26°
mie.

18°/27°
joi

18°/25°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

11°/29°
joi

14°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/29°
Timisoara
acum

30°
mie.

14°/33°
joi

16°/39°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°