Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Voiculescu a demisionat degeaba din Senat

Publicat in Adevarul, joi 31 ianuarie 2013 ·

Procesul lui Dan Voiculescu nu a riscat să fie judecat de temutul complet care l-a condamnat pe Adrian Năstase, întrucât cei trei judecători au decis ca dosarul să fie transmis la compeltul care a judecat speţa până pe 25 iunie anul trecut.

Luni, demisia intempestivă din Senat a lui Dan Voiculescu a surprins pe toată lumea şi a fost pusă pe seama faptului că urma să fie judecat de aşa numitul “Complet negru”, care la cererea DNA a şi devansat termenul de judecată, din 25 aprilie pentru 30 ianuarie, adică ieri.

Ieri însă, completul de trei judecători de la instanţa supremă la care a fost repartizat procesul lui Dan Voiculescu privind privatizarea ICA a dispusca dosarul să fie judecat de completul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la care a fost iniţial, stabilind următorul termen în 5 februarie.

Judecătorii Ionuţ Matei, Luminiţa Zglimbea şi Cristina Rotaru au arătat, la termenul de joi al procesului, că trebuie asigurată, potrivit legii, continuitatea completului de judecată.

Astfel, instanţa a arătat că dosarul de corupţie al lui Dan Voiculescu privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) trebuie să fie judecat de primul complet ce a fost stabilit în acest dosar, înainte de declinarea la Tribunalul Bucureşti, şi a anunţat că dezbaterile vor continua în 5 februarie, la completul format din judecătorii Corina Jîjîie, Lavinia Lefterache şi Mariana Ghena.

Dosarul lui Dan Voiculescu a avut un traseu sinuos, datorită faptului că acesta ba avea, ba nu avea calitatea de senator. El a fost trimis în judecată la Tribunalul Bucureşti în decembrie 2008, întrucât demisionase din Senat în septrembrie 2007. Dar tot în decembrie 2008, Dan Voiculescu devenea din nou senator, astfel încât în martie 2009 Tribunalul şi-a decliant competenţa în favoarea Înaltei Curţi, singura abilitată să judece parlamentari.

Procesul s-a jud

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Luni s-a publicat OUG care micșorează concediul și sporul pentru condiții periculoase. Angajații vor primi doar 300 lei brut și 3-5 zile de concediu

Gandul acum o ora
De marți, intră în vigoare noua Ordonanță de Urgență care micșorează sporurile angajaților de la stat care lucrează în condiții periculoase. Luni a fost aprobat documentul, iar de la 1 iulie va fi și aplicat. Noul guvern limitează sporul pentru munc

ANM: Caniculă, disconfort termic și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni

Press Alert acum o ora
Potrivit prognozei anunțate luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 30 iunie – 13 iulie, vremea va fi caracterizată de valori termice ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat, urmate de o răcire treptată și o p

Știri România Copil de trei ani, în stare gravă după ce a căzut de la etajul 5!

Ziua Constanta acum o ora
Un copil de doar 3 ani a căzut astăzi de la etajul 5 al unui bloc de locuințe azi, 30 iunie. Echipajele SMURD au intervenit rapid, iar micuțul a fost intubat la fața locului și transportat în stare extrem de gravă la Spitalul de Pediatrie. Ce spun r

UPDATE. VIDEO. Planul Roșu de intervenție activat la Bihor. Accident rutier grav între două microbuze și un autoturism

Ziua Constanta acum o ora
În data de 30 iunie 2025, în jurul orei 15.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor a fost alertat cu privire la producerea unui accident rutier la ieșirea din localitatea Cauaceu, pe direcția Salard. Evenimentul a implicat do

Legea prin care parlamentarii cu case în București și Ilfov rămân fără bani de chirie a fost ADOPTATĂ

Gandul acum o ora
Legea prin care parlamentarii care dețin imobile în București sau județul Ilfov nu mai primesc bani de chirie din partea Parlamentului a fost adoptată luni în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. De asemenea, legea urmează să se aplice

Bacalaureat 2025 Promovabilitate de 76,2% la Constanța, după contestații

Ziua Constanta acum o ora
Inspectoratul Școlar Județean Constanța a făcut publice rezultate după contestații BAC-sesiunea iunie 2025. După afișarea rezultatelor la contestații, județul Constanța a urcat încă o poziție în ierarhia națională. Procentul de promovabilitate este

Alexandru Nazare, ministrul de Finanţe: România a trăit pe datorie. E momentul adevărului

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a publicat luni o analiză severă a situaţiei economice actuale, la exact o săptămână de la revenirea sa în fruntea ministerului. Într-o postare pe reţelele sociale, Nazare acuză ani de politici fiscale irespon

Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, eliminată de Fluminense în optimi la Cupa Mondială a Cluburilor. Brazilienii s-au impus cu 2-0

News.ro acum o ora
Formaţia Internazionale Milano, antrenată de Cristian Chivu, a fost eliminată, luni, de echipa Fluminense, scor 2-0, în optimile de finală de la Cupa Mondială a Cluburilor. Echipa braziliană s-a impus datorită golurilor marcate de Cano, în minutul 3

Dragoș Pîslaru: Comisia Europeană va relua discuțiile tehnice pe tema PNRR

Adevarul acum o ora
Ministrul Investițiilor, Dragoș Pîslaru, a anunțat luni după ședința de guvern în care a fost aprobată ordonanța de austeritate că se vor relua discuțiile tehnice pe tema PNRR cu Comisia Europeană.

Sorin Grindeanu: „Prima ANOMALIE legislativă pe care o corectez ca președinte al Camerei Deputaților. Și acesta este doar începutul!”

Gandul acum o ora
„Fără bani de la stat pentru cazarea parlamentarilor cu proprietăți în București-Ilfov! Reforma statului trebuie să plece de la vârf și nu de la oamenii care muncesc din greu!”, este anunțul președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, făcut

Vremea

București
acum

23°
mar.

18°/29°
mie.

18°/29°
joi

19°/31°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

17°
mar.

15°/26°
mie.

12°/27°
joi

15°/30°
vin.

19°/33°
Constanta
acum

21°
mar.

20°/27°
mie.

18°/26°
joi

19°/26°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/27°
mie.

11°/28°
joi

15°/32°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/32°
mie.

16°/34°
joi

17°/38°
vin.

20°/40°