Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dolarul şi euro vor creşte dacă BNR nu majorează dobânda

Publicat in Adevarul, marți 27 iunie 2006 · ·

Astăzi, BNR va anunţa dacă majorează sau nu dobânda de politică monetară, iar analiştii economici consideră că decizia se va reflecta fidel în evoluţia viitoare a cursului de schimb Astăzi, BNR va anunţa dacă majorează sau nu dobânda de politică monetară, iar analiştii economici consideră că decizia se va reflecta fidel în evoluţia viitoare a cursului de schimb valutar. "Dacă dobânda va rămâne neschimbată, vor exista presiuni pe cursul de schimb şi deprecierea leului va continua să se accentueze. Dacă dobânda va creşte - şi este evident că aşa ar trebui să procedeze BNR -, vom căpăta un mic răgaz pentru stabilizarea cursului şi intrarea pe un trend de apreciere a leului", ne-a declarat Matei Păun, partener în cadrul BAC Investment. El explică aprecierea valutelor în raport cu leul prin faptul că "apetitul marilor fonduri de investiţii pentru pieţele emergente nu mai e acelaşi ca acum două-trei luni". BNR n-ar trebui să rişte "În cazul în care dobânda de politică monetară a BNR va rămâne la 8,5% şi după şedinţa din 27 iunie, acesta va fi un semnal clar că va fi majorată pe 9 august", consideră Florin Câţu, analist financiar în cadrul ING Romania. "Sunt multe necunoscute pentru a se lua o decizie de creştere a dobânzii în şedinţa Consiliului de Administraţie al BNR de mâine. De exemplu, va trebui să se prezinte o estimare clară a evoluţiei inflaţiei în următorii ani şi nu cred că această analiză e făcută. De aceea, considerăm că BNR nu va risca mâine (n.n. - astăzi) o majorare a dobânzii". Florin Câţu spune că aprecierea bruscă a valutelor, înregistrată în ultimele zile, "este temporară şi va dura o perioadă destul de scurtă". Atât euro, cât şi dolarul aproape că au revenit la valorile din luna ianuarie, după o perioadă în care cotaţiile au scăzut uneori chiar cu peste 10% (de exemplu, în săptămâna Sărbătorilor de Paşte). Evoluţia celor două valute este evidenţiată

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 2 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum o ora
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Guvernul trimite în Parlament proiectul Legii Austerității

Mediafax acum 40 minute
„Proiectul de lege reglementează unele măsuri fiscal-bugetare pentru stabilizarea finanțelor publice, prin limitarea cheltuielilor permanente, pe de o parte, și, pe de altă parte, prin creșterea veniturilor, astfel încât să se poată susține, din fon

FOTO+VIDEO. UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident tragic în Lipnița. O fetiță de 11 ani a murit

Ziua Constanta acum 24 minute
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 3 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 11 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 54 minute
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum o ora
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

UPDATE - Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ A fost găsit în Turda

News.ro acum o ora
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au participat la căutări

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Ziarul Financiar acum o ora
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 Bucureşti Sud, între Joiţa şi Bragadiru. Aproape 400 de kilometri de autostradă unesc, de

Vremea

București
acum

36°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°