Când scriu aceste rânduri, la sfârşitul primei săptămâni, Euro 2008 e departe de a-şi fi clarificat toate necunoscutele.

Cunoaştem cinci echipe calificate în „sferturi“ şi două eliminate, una fiind campioana en-titre şi alta ţara-gazdă. A doua ţară-gazdă e şi ea cu un picior în groapă. Dacă Piţurcă nu se arăta, contrar stilului său, sentimental, şi îl oprea pe Mutu să execute penalty-ul, România ar fi fost şi ea în „sferturi“ şi putea pregăti meciul cu Spania.

Sentimentalismul, de altfel, impregnează toate declaraţiile dinaintea ultimelor întâlniri din grupe. Nici francezii nu erau mai prejos. „L’Equipe“ din preziua meciului Franţei cu Olanda pretindea că, vezi-Doamne, francezii vor juca alt fotbal decât acela din meciul cu România. Ce au jucat am văzut. Românii, în cor, dau naţionala noastră drept favorită la calificare. Probabil fiindcă are două puncte faţă de unul, cât au Italia şi Franţa. Socoteală greşită! Doar victoria în faţa Olandei ne dă sută la sută şanse. În rest, numai imponderabile. Nu vreau să vă amărăsc repetând calculele. Desigur, când am văzut cum pierde Portugalia, deja calificată, la Elveţia, deja descalificată, putem întreţine oarecari nădejdi. Cu condiţia ca nişte nordici să se comporte precum sudicii. Să dea Dumnezeu să avem noroc.

După cum au jucat cu Italia, fotbaliştii noştri l-ar merita din plin. Nu şi după cum au jucat cu Franţa. Ideea că am reuşit să o împiedicăm pe vicecampioana lumii să-şi facă jocul mi se pare idioată. Nu cred că ne-am dus în Elveţia şi Austria ca să-i împiedicăm pe alţii să câştige. Partea proastă cu norocul e că, la fel ca urciorul, nu merge de două ori la apă. Am avut noroc cu carul la arbitrajul norvegianului care le-a luat un gol valabil italienilor şi ne-a făcut nouă cadou un penalty. Cum îl tot văd pe Lubos Michel prin zonă, mă gândesc că, poate, colegul lui din Norvegia o fi