Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traficanţi de ecstasy, prinşi în flagrant

Publicat in GAZETA de SUD, luni 11 august 2008 ·

Ofiţerii BCCO Craiova au dispus începerea urmăririi penale pentru trei persoane din Craiova, după ce au prins în flagrant doi tineri în timp ce încercau să livreze ecstasy şi canabis. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Craiova - au dispus miercuri începerea urmăririi penale faţă de Bogdan Stoica, Andra Ghergulescu şi Mihail Petrişor, cei trei fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, precum şi pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc. Conform anchetatorilor, doi dintre cei trei, Stoica şi Ghergulescu, au fost reţinuţi pentru 24 de ore în baza unei ordonanţe emise de procuror, iar joi au fost prezentaţi Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii au admis propunerea şi au dispus arestarea preventivă a celor doi pentru 29 de zile, începând cu 7 august. Decizia judecătorilor a venit după ce procurorii DIICOT au adus probe solide care au demonstrat că inculpaţii s-au constituit într-un grup organizat, bine structurat, care se ocupa cu procurarea şi comercializarea de droguri de risc şi de mare risc, pe raza municipiului Craiova.

Droguri găsite în maşină

Ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, sub supravegherea unui procuror DIICOT, au organizat miercuri un flagrant, reţinându-i pe Stoica şi Gherculescu, care s-au întâlnit în parcarea unui bloc pentru a face o tranzacţie cu pastile ecstasy, care, după cum au stabilit anchetatorii în urma cercetărilor, trebuia să fie vândute cu 1.850 de lei. La percheziţia maşinii lui Stoica au fost găsite, ascunse sub un scaun, într-o pungă, aproximativ 25 de grame de fragmente vegetale uscate, de culoare verde - olive, despre care acesta a declarat în faţa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Transalpina se închide. Autoritățile verifică dacă mai e cineva pe drum. Când se reia circulația

Ziare.com acum o ora
Circulaţia rutieră se închide pe DN 67 C, pe Transalpina, între Rânca, judeţul Gorj şi Curpăt, judeţul Alba, din cauza vremii nefavorabile. Luni, reprezentanţii DRDP Craiova vor verifica dacă mai sunt persoane pe acest sector de drum şi vor monta se

Un avion Boeing chinez s-a întors pe aeroportul din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor - VIDEO

News.ro acum 37 minute
Un avion Boeing aparţinând companiei chineze Hainan Airlines s-a întors duminică pe aeroportul Fiumicino din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor care s-ar putea să fi fost cauzată de o coliziune cu o pasăre, a declarat un purtăto

La Liga: Mallorca – Atletico Madrid 0-1

News.ro acum 52 minute
Echipa spaniolă Atletico Madrid s-a impus duminică, în deplasare, scor 1-0, cu Mallorca, în etapa a 13-a din La Liga. După o primă repriză care s-a încheiat cu scor alb, madrilenii au deschis scorul în urma unui contraatac. Giuliano Simeone a pasat

OFICIAL! Roma l-a dat afară pe Ivan Juric după înfrângerea cu Bologna

Gazeta Sporturilor acum o ora
a pierdut astăzi pe teren propriu în fața celor de la , scor 2-3, într-o partidă a etapei cu numărul 12 din Serie A, iar acest lucru i-a fost fatal lui Ivan Juric. Îi mulțumim lui Ivan Juric pentru munca depusă în ultimele săptămâni. A gestionat o s

Netanyahu a vorbit deja de trei ori la telefon cu Trump de când a fost reales

News.ro acum 59 minute
Premierul israelian Benyamin Netanyahu a vorbit cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, despre „ameninţarea iraniană”, într-o a treia convorbire pe care au avut-o în decurs de doar câteva zile, potrivit biroului său, relatează AFP. „În ultimele c

Kremlinul salută „semnalele pozitive” date de Donald Trump privind războiul din Ucraina. „Nu vorbeşte despre înfrângerea strategică a Rusiei”

HotNews acum 4 ore
Kremlinul a afirmat duminică, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, că vede „semnale pozitive” în poziția adoptată de președintele ales al SUA, Donald Trump, cu privire la conflictul din Ucraina, avertizând în același timp că este greu de

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 7 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Cetăţean german căutat pentru omor, prins la frontiera din Satu Mare. Ce au găsit polițiștii în bagaje

HotNews acum 6 ore
Un cetăţean german, în vârstă de 39 de ani, căutat de autorităţile din Germania pentru omor, a fost prins, duminică, de poliţiştii de Frontieră de la Petea, judeţul Satu Mare. În bagajele bărbatului au fost descoperite substanţe interzise, potrivit

Recomandările polițiștilor pentru șoferi în cod galben de ninsori, ploi și viscol

G4Media acum 4 ore
Poliţia Română transmis o serie de recomandări pentru circulaţia autovehiculelor în condiţii de ninsori şi polei şi reaminteşte obligativitatea dotării cu anvelope speciale pentru sezonul rece, transmite News.ro. ”ATENŢIE! Pentru deplasarea pe supra

Datele personale ale unor parlamentari europeni şi britanici au ajuns pe dark web

Adevarul acum 5 ore
Datele personale a patru din zece (44%) dintre membrii Parlamentului European şi a peste două treimi (68%) dintre parlamentarii britanici au ajuns pe dark web, potrivit unei analize publicate recent.

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

10°/12°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°