Recenta comedie „Admis pe pile“ face o reverenţă comediilor clasice hollywoodiene, deşi nu are graţia memorabilă a acestora.
Din când în când, soseşte timpul când oricine îşi doreşte să vadă o comedie bine făcută, care să-i descreţească fruntea şi să-l binedispună, fără a-i da, la sfârşit, impresia că şi-a pierdut două ore din viaţă într-un mod stupid. Singura speranţă în astfel de momente este cinematograful american, hollywoodian. Aceasta pentru că filmul european, cel puţin cel care mai este distribuit, din când în când, pe ecranele noastre, excelează în cu totul alte domenii.
Familia americană
Un prim exemplu de produs american de calitate în acest an a fost comedia „Aşa-i la 40 de ani!“/„This is 40“, în regia unui maestru contemporan al genului, Judd Apatow. Filmul era un spin-off (produs derivat) al marelui succes al acestuia, „Un pic însărcinată“, luând două personaje secundare de-acolo şi prezentându-le problemele, „durerile“, dezamăgirile şi „succesurile“ în preajma fatidicei vârste de 40 de ani.
Deşi filmul era foarte interesant, prin tema aleasă şi prin radiografia pe care-o făcea familiei americane contemporane (copii/adolescenţi vs. părinţi, precum şi maturi vs. părinţi/bunici), mulţi au obiectat că umorul de-acolo era prea gros, iar anumite situaţii frizau scâbrosul şi indecenţa (deh, „aşa-i la 40 de ani!“). Prin urmare, nu prea era o comedie la care să mergi, pentru o ieşire la mall, cu toată familia.
Competiţie dură
Familiştilor le poate da satisfacţie noua comedie americană prezentă pe ecranele noastre, „Admis pe pile“/„Admission“, în regia reputatului Paul Weitz. Ba la acest film, datorită subiectului – modul de admitere la marile universităţi americane –, chiar este indicat mersul cu toată familia, puştii au ce să înveţe despre un sistem de învăţământ „cu adevărat competitiv“ (sigur, e vorba de adolescenţi, de gi
