Palatul din Calea Victoriei a trecut prin diferite faze de construcţie între 1820 şi 1950. Clădirea Golescu în stil neoclasic, modestă ca aspect şi dimensiuni, care avea doar 25 de încăperi, a îndeplinit rolul de palat domnesc timp de aproape un secol.

În Bucureştii începutului de secol XIX, instabilitatea politică şi economică nu permitea construirea unor clădiri somptuoase pentru instituţiile publice. În majoritatea cazurilor, acestea îşi aveau sediul în case boiereşti a căror destinaţie fusese schimbată parţial sau total. Palatul domnesc, instituţie cu o dublă funcţiune – cea de reprezentare şi cea de reşedinţă –, nu a fost o excepţie.

Casa boiereascăÎn anul 1837, casa construită de Dinicu Golescu în 1820 era transformată în "palat de ţeremonie", folosit numai pentru primiri oficiale, întrucât domnitorii Alexandru Ghica, Barbu Ştirbey şi Gheorghe Bibescu erau proprietarii unor palate impozante în Bucureşti ce aparţineau familiilor lor. După Unirea Principatelor din ianuarie 1859, această clădire a devenit reşedinţa princiară din Bucureşti a lui Alexandru Ioan Cuza, iar din 10 mai 1866, a lui Carol I.

România şi-a câştigat Independenţa în urma Războiului ruso-turc din 1877-1878, iar în 1881 s-a proclamat Regat. Noile realităţi politice impuneau construirea unei reşedinţe care să corespundă unei Curţi Regale atât în ceea ce priveşte necesităţile locuirii Majestăţilor Sale, cât şi să dispună de suficiente spaţii pentru reuniuni oficiale, dar şi pentru adăpostirea personalului.

Palatul din Calea Victoriei a trecut prin diferite faze de construcţie între 1820 şi 1950. Clădirea Golescu în stil neoclasic, modestă ca aspect şi dimensiuni, care avea doar 25 de încăperi, a îndeplinit rolul de palat domnesc timp de aproape un secol. În 1837 a fost reparată de arhitectul Villacrosse şi de inginerul Arthur Borroczyn pent