Autoarea marelui succes „Persepolis“, iraniano-franţuzoaica Marjane Satrapi, dă lovitura din nou cu primul său film „cu actori“, „Poulet aux prunes“, tradus la noi „Iubire persană“.

Când spui Marjane Satrapi, oricine se gândeşte la „Persepolis" şi la adevăratul fenomen cultural pe care acest titlu l-a provocat în Europa anilor 2000. Anii au trecut, însă, şi iată că Satrapi nu doreşte să rămână identificată cu un singur titlu şi recidivează cu un alt film excelent, acest Poulet aux prunes (zvonurile vehiculează numele regizoarei şi pentru ecranizarea animată a „Profetului", cărticica de imens succes a libanezului Khalil Gibran).

De origine iraniană (s-a născut în 1969, în oraşul Rasht, situat pe coasta Mării Caspice), Marjane Satrapi s-a stabilit în Franţa, unde s-a afirmat ca autoare de bandă desenată (romane grafice). Lovitura a dat-o cu romanul grafic - de inspiraţie autobiografică, practic autoarea îşi povesteşte adolescenţa şi prima tinereţe, trăite la Teheran şi ca imigrant în Europa - „Persepolis", apărut în 2000. Succesul a fost continuat şi de ecranizarea cărţii, în filmul de animaţie omonim (care păstra mult din linia grafică a benzii desenate originare), regizat, în 2007, de însăşi Satrapi, alături de Vincent Paronnaud.

Cu ochii spre „Amélie"

În aceeaşi formulă (avându-l drept coregizor pe Paronnaud), Satrapi realizează şi primul său film live-action, adică film cu actori „în carne şi oase", Poulet aux prunes („pui cu prune", mâncarea preferată a protagonistului) / „Iubire persană". Pentru această premieră, cei doi au apelat tot la un roman grafic mai vechi al autoarei, pe care l-au transformat tot împreună în scenariu de film.

Teheran, 1958

Ne aflăm în acelaşi univers al Teheranului postbelic, dar de data aceasta povestea are o dimensiune şi mai generală, bătând spre temele universale şi eterne ale morţii şi ale iubirii